Procesul privind demiterea lui Donald Trump. Camera Reprezentanţilor a trimis Senatului actul de acuzare

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA a votat miercuri trimiterea către Senat a actului de acuzare contra preşedintelui american Donald Trump în vederea procedurii sale de destituire, transmit Reuters, AFP şi DPA.

Rezoluţia a fost adoptată cu 228 de voturi pentru şi 193 de voturi împotrivă într-o procedură lipsită de surprize, Camera Reprezentanţilor fiind controlată de democraţi, care au lansat în septembrie procedura de punere sub acuzare a liderului de la Casa Albă.

În opinia democraţilor, Trump se face vinovat de ''abuz de putere'' pentru că ar fi condiţionat un ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina şi o primire a preşedintelui Zelenski la Casa Albă de reluarea anchetării lui Hunter Biden, fiul lui Joe Biden, iar acuzaţia de ''obstrucţionare a Congresului'' ar rezulta din încercările liderului american de a împiedica investigarea acestui scandal prin instrucţiuni date unor actuali şi foşti membri ai administraţiei americane de a nu coopera în anchetă.

Hunter Biden a lucrat începând din 2014 pentru compania ucraineană din sectorul gazelor Burisma. Această societate a fost la acea vreme ţinta unei anchete conduse de un procuror a cărui demitere a fost cerută atunci Kievului de către Joe Biden, pe motivul slabelor rezultate ale acelui procuror în lupta împotriva corupţiei.

Totuşi, Donald Trump crede că motivul real al acestei cereri a fost de fapt ancheta condusă de procurorul ucrainean împotriva fiului vicepreşedintelui Joe Biden şi i-a sugerat într-o convorbire telefonică actualului preşedinte ucrainean, Volodimir Zelenski, să acţioneze în privinţa acelei anchete.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel