Probleme în Alianță: Primele planuri de apărare ale NATO de la finalul Războiului Rece, blocate de Turcia

Gheorghiță Orjanu |
Data actualizării: | Data publicării:

Miniștrii apărării din țările membre NATO nu au reușit, vineri, să ajungă la un acord asupra noilor planuri cu privire la modul în care Alianța va răspunde la un atac rusesc, iar un diplomat a învinuit Turcia pentru blocarea acestora, potrivit Reuters.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că miniștrii au revizuit planurile, pentru prima dată de la sfârșitul Războiului Rece, în cadrul unei întâlniri de două zile la Bruxelles și se apropie de un acord asupra lor.

Cu toate acestea, un diplomat a spus că Turcia a blocat aprobarea lor din cauza  formulării unor locații geografice, inclusiv în ceea ce privește Ciprul. Mai există o oportunitate de a găsi o soluție înainte de summitul NATO de la mijlocul lunii iulie de la Vilnius, a adăugat diplomatul, cirtat de Reuters.

Misiunea diplomatică a Turciei la NATO a declarat că ar fi greșit să comenteze un document secret al NATO, adăugând doar că „procesul obișnuit de consultări și evaluare între aliați continuă”.

Așa-numitele planuri regionale cuprind mii de pagini de planuri militare secrete care vor detalia modul în care Alianța va răspunde la un atac rusesc.

„Deși planurile regionale nu au fost aprobate oficial astăzi, anticipăm că aceste planuri vor face parte dintr-o serie de rezultate care vor fi prezentate la  summit-ul de la Vilnius din iulie”, a declarat pentru Reuters un înalt oficial american.

În luna mai, a devenit cunoscut faptul că NATO dezvoltă o nouă strategie de securitate bazată pe noua realitate geopolitică din cauza invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, care este cea mai mare reconfigurare de la Războiul Rece.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel