Primul cuvânt rostit de un pilot ucrainean care a trecut de la MiG-29 la F-16: Agilitate. Până să ajungă în România, ucrainenii zboară intens în Danemarca

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Pilotul ucrainean de F-16 „Moonfish”, într-o bază din Danemarca. Photo source: Screenshot NATO
Pilotul ucrainean de F-16 „Moonfish”, într-o bază din Danemarca. Photo source: Screenshot NATO

Centrul multimedia al NATO a publicat un nou material cu un pilot ucrainean, cu indicativul Moonfish, prezent în Danemarca unde se antrenează pentru trecerea pe F-16 Fighting Falcon. Moonfish a fost înainte pilot de MiG-29 sovietic.

„Moonfish” a detaliat primele impresii despre F-16 în perioada de antrenament. Pilotul se află în programul de trecere pe F-16 iar aceasta e seria a doua a interviului, prima fiind publicată în toamna anului trecut, când subiectul a fost abordat și de DefenseRomania.

Scurtul material video și interviul pilotului ucrainean realizat de centrul multimedia al Alianței Nord-Atlantice are loc într-o bază aeriană din Danemarca, unde piloții ucraineni fac trecerea pe F-16. E vorba de Baza Aeriană Skrydstrup.

1. Pilotul uc... (moonfish_39380600.png)

Pilotul ucrainean „Moonfish”, care face trecerea de pe MiG-29 pe F-16 Fighting Falcon. Photo source: Screeshot NATO 

Au trecut mai bine de șapte luni de la primul interviu, fapt ce indică că pregătirea piloților e pe final. E de așteptat ca Ucraina să primească primele avioane F-16 în vara acestui an.

 

Agilitatea. Primul cuvânt rostit de un pilot ucrainean care trece de la MiG-29 la F-16

 

„Este într-adevăr (n.r. F-16 Fighting Falcon) un avion care te ține în priză mereu. Nu vreau să spun că MiG-ul pe care l-am zburat era apatic, dar F-16 este cu siguranță mai agil”, spune Moonfish. 

Agilitatea e primul cuvânt care îi vine în minte pilotului când compară cele două avioane. Comenzile receptive și avionica sunt un alt punct forte al F-ului american.

„Mă simt mându nu doar pentur mine, dar și pentru restul băieților pentru acest program de pregătire. E multă muncă depusă pentru a avea această oportunitate”, mai remarcă Moonfish, care adaugă:

„Cel mai mare impuls aici este motivația de a reveni și de a continua lupta cu avioane noi.”

Generalul Jan Dam, șeful Forțelor Aeriene Regale Daneze, a vorbit și el în cadrul materialului de capacitatea avioanelor F-16, precizând că versiunile daneze care vor fi donate Ucrainei au trecut prin mai multe actualizări.

„F-urile au fost actualizate de mai multe ori și, de fapt, vorbim de o aeronavă foarte foarte modernă. Sunt convins că Forțele Aeriene Ucrainene vor beneficia de acest lucru”, a precizat șeful aviației militare daneze, care a reiterat „empatia cu poporul ucrainean” și faptul că Danemarca face „tot ce poate pentru a ajuta Ucraina”.

Materialul video realizat de NATO la centrul din Danemarca unde se antrenează piloții ucraineani

Youtube video image

Avioanele F-16 vor înlocui flota bătrână a Ucrainei de MiG-29 și Su-27. F-ul e foarte manevrabil, agil și capabil să transporte o gamă largă de sisteme de armament și e de așteptat ca avioanele să întărească semnificativ capacitatea Ucrainei de a continua să își apere spațiul aerian și teritoriul împotriva războiului de agresiune declanșat de Rusia.

Ucraina va primi peste 61 de avioane F-16 Fighting Falcon. Dintre acestea 42 vor fi donate de Țările de Jos (Olanda) și 19 vor proveni din Danemarca. Norvegia a anunțat și ea că va dona avioane Ucrainei.

Danezii au cumpărat de-a lungul timpului 77 de avioane F-16A/B iar 48 dintre ele au fost modernizate prin programul MLU. Copenhaga plănuia să păstreze avioanele în serviciu până prin 2025.

 

La primul Centru de F-16 din Europa, amplasat la Borcea în România, încă nu au ajuns piloți ucraineni

 

3. Avion de l... (f-16-romania_13384100.jpg)

Avion de luptă de tip F-16 Fighting Falcon aflat în dotarea Forțelor Aeriene Române, pe Baza 86 Borcea. Foto: DefenseRomania

România a inagurat, cu implicarea directă a partenerului olandez și a gigantului american Lockheed Martin, în timp record, un centru de instruire pentru F-16. Centrul e amplasat în incinta Bazai de la Borcea, Fetești.

La Baza Aeriană 86 Borcea, pe lângă piloții români, vor fi antrenați și piloții ucraineni care vor zbura aeronavele donate de statele europene.

Nu este încă clar când vor începe piloții ucraineni antrenamentele la Centrul de la Baza Aeriană situată la Fetești, în sud-estul României, pe care aliații NATO îl folosesc și pentru antrenamentele cu avioane de luptă. 

Totuși, Centrul de instrucție din România este funcțional, piloții români începând antrenamentele pe avioanele F-16 încă din luna ianuarie a.c.

CITEȘTE ȘI: Cum s-a născut în timp record centrul de F-16, mutat de fapt în România din SUA. Norocul României au fost Olanda și F-35

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel