Prima fotografie cu un Surovikin ”sănătos, acasă, cu familia” ne arată cum generalul Armaghedon se plimbă pe ”linia Surovikin”

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: Gen. Valeri Gherasimov și gen. Serghei Surovikin / Ministerul Apărării din Federația Rusă
Foto: Gen. Valeri Gherasimov și gen. Serghei Surovikin / Ministerul Apărării din Federația Rusă

O fotografie pare să-l arate pe generalul rus Serghei Surovikin , care nu a mai fost văzut în public de la o scurtă revoltă a grupului de mercenari Wagner din iunie, a fost publicată luni pe rețelele de socializare.

Ipostaza cu Surovikin ne aduce aminte de imaginea cu Prigojin, fotografiat în interiorul unui cort care semăna cu cele ridicate în Belarus pentru mercenarii Wagner. Practic, cortul putea fi instalat oriunde, dar pe rețelele de socializare se discuta că domnul Prigojin se află în Belarus.

În cazul de față, fotografia livrată de Ksenia Sobchak, o cunoscută jurnalistă din Rusia, ne prezintă un Serghei Surovikin ”viu, sănătos, acasă, cu familia, la Moscova”. ”Fotografia este făcută astăzi", se mai arată în postarea Kseniei Sobchak, de pe Telegram.

Reuters specifică faptul că nu a putut verifica autenticitatea fotografiei, care arăta un bărbat cu ochelari de soare și o șapcă mergând alături de o femeie care seamănă cu soția sa, Anna.

Într-adevăr, e și greu de confirmat o asemenea fotografie. Surovikin pare să se plimbe într-un colț de alee pe care sunt trasate câteva linii albe.

Jurnalistul rus independent Alexei Venediktov pe canalul său Telegram, spunea: „Generalul Surovikin este acasă cu familia lui. El este în concediu și disponibil Ministerului Apărării”.

The New York Times, care citează o serie de oficiali americani și un interlocutor apropiat Ministerului Apărării al Federației Ruse, scrie că Surovikin a fost eliberat la câteva zile după moartea liderului grupului Wagner, dar că nu este clar dacă există restricții cu privire la circulația sa.

 

Surovikin, tras pe linie moartă după răscoala Wagner

 

Mai multe instituții de presă au raportat că Surovikin a căzut în dizgrația Kremlinului în urma revoltei întrerupte de Wagner din iunie și că era investigat pentru posibilă complicitate. Agenția de presă de stat RIA a declarat luna trecută că a fost revocat din funcția de șef al forțelor aeriene, iar adjunctul său Viktor Afzalov și-a asumat postul temporar.

Surovikin, care a câștigat porecla de „General Armaghedon” în timpul intervenției militare a Rusiei în războiul civil din Siria, a fost responsabil pentru scurt timp de efortul de război al Moscovei în Ucraina, înainte ca acest rol să fie predat în ianuarie generalului Valeri Gerasimov, șeful Statului Major.

Surovikin era văzut ca o figură militară puternică și capabilă. Prigojin critica cu înverșunare sistemul de apărare al Rusiei, dar îl lăuda pe Surovikin, numindu-l „un om care nu se teme de responsabilitate”.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel