Prim-ministrul australian condamnă o postare 'scandaloasă' a unui înalt reprezentant chinez

Eduard Pascu / 30 noi 2020 / 09:07
Prim-ministrul australian Scott Morrison
Prim-ministrul australian Scott Morrison

Prim-ministrul australian Scott Morrison a denunţat luni cu mânie o postare "scandaloasă" pe Twitter a unui purtător de cuvânt al guvernului chinez şi a cerut Beijingului să-şi ceară scuze în mod oficial, relatează France Presse.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez Zhao Lijian a stârnit indignare postând o punere în scenă în care un bărbat, îmbrăcat în soldat australian, ţine un cuţit plin de sânge la gâtul unui copil afgan. Această postare a avut loc la câteva zile după publicarea unui raport privind crime de război care ar fi fost comise de soldaţi australieni în Afganistan între 2005 şi 2016, transmite Agerpres.

Morrison a numit tweet-ul, ce provenea dintr-un cont oficial al guvernului chinez, drept o "insultă scandaloasă şi dezgustătoare" împotriva forţelor armate australiene şi a cerut reţelei sociale Twitter să îl şteargă. "Este scandalos şi nu poate fi justificat pe nicio bază. Guvernului chinez ar trebui să-i fie ruşine de această postare", a declarat Scott Morrison despre tweet-ul ce a atras mii de reacţii în câteva ore.


Relaţiile dintre Canberra şi Beijing s-au deteriorat constant în ultimele luni.

China, cel mai mare partener comercial al Australiei, a luat recent măsuri de retorsiune împotriva Canberrei, suspendând importurile unui mare număr de produse agricole printre care carne de vită, orz şi cherestea. Presa chineză controlată de stat a atacat de asemenea Australia în mai multe rânduri în legătură cu mai multe domenii.

La rândul său, Australia a exclus gigantul chinez de telecomunicaţii Huawei din desfăşurarea reţelei 5G şi a cerut o anchetă independentă asupra originii coronavirusului.

Purtătorul de cuvânt al guvernului chinez şi-a însoţit tweet-ul cu un text în care s-a declarat "şocat de uciderea civililor şi prizonierilor afgani (comisă) de soldaţii australieni". "Condamnăm cu tărie astfel de fapte şi cerem ca ei să fie traşi la răspundere", a adăugat el.
Această postare este cel mai recent exemplu al unui nou tip de comunicare agresivă din partea guvernului chinez faţă de ţări străine, notează AFP.

Deşi blocat în China, încă de anul trecut mai mulţi diplomaţi au apărat pe Twitter uneori vehement şi controversat poziţia guvernului lor.

Citește și: Militari ai forțelor speciale australiene, acuzați că au ucis civili afgani necombatanți

Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2021 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt1
YesMy