”Preşedintele, în cadrul prerogativelor pe care i le conferă Constituţia, a retrimis textul cu obiecţii”, a explicat într-un comunicat preşedinţia de la Erevan, potrivit căreia criza politică ”nu poate fi rezolvată prin schimbări frecvente de responsabili”, transmite Agerpres.
La scurt timp, prim-ministrul a scris pe Facebook că îi va retrimite preşedintelui ordinul, subliniind că decizia lui Sarkissian nu a dezamorsat ”deloc” criza.
Mii de persoane au manifestat sâmbătă la Erevan pentru a treia zi consecutiv pentru a cere demisia lui Paşinian, criticat pentru înfrângerea în războiul din Nagorno-Karabah din toamna lui 2020.
Armenia traversează o criză politică de când Nikol Paşinian a acceptat în noiembrie, sub constrângere, acordul de pace propus de Moscova, parafând astfel o înfrângere umilitoare în faţa Azerbaidjanului.
Criza a luat amploare joi după ce Statul Major a cerut demisia lui Paşinian, care a denunţat o tentativă de puci şi a ordonat demiterea şefului armatei, Onik Gasparian.
Premierul a strâns în jur de 20.000 de susţinători într-o manifestaţie la Erevan, iar opoziţia a răspuns joi şi vineri reunind mii de demonstranţi pentru a cere demisia lui Paşinian.