Premierul Suediei: Probabilitatea ca Finlanda să adere la NATO înaintea Suediei a crescut

Premierul suedez Ulf Kristersson a declarat marţi că probabilitatea ca Finlanda să devină membră a NATO înaintea Suediei a crescut, deşi aderarea ţării sale la Alianţa Nord-Atlantică este doar o chestiune de timp, transmite Reuters.

,,În ultimele săptămâni a crescut probabilitatea ca acest lucru să se întâmple'', a spus Kristersson într-o conferinţă de presă la Stockholm înainte de plecarea într-o vizită în Germania.

''În cele din urmă, nu se pune problema dacă Suedia devine membră a NATO, ci când'', a adăugat şeful executivului suedez.

Atât Finlanda, cât şi Suedia se pregătesc pentru a deveni membre ale NATO şi au solicitat oficial acest lucru în mai 2022, după începerea invaziei ruse în Ucraina, punând astfel capăt deceniilor de neutralitate.

Candidaturile celor două ţări nordice la Alianţa Nord-Atlantică sunt blocate însă de Ankara. Între altele, Turcia reproşează Suediei că adăposteşte militanţi şi simpatizanţi kurzi pe care Ankara îi califică drept ''terorişti'', în special membri ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan.


Discuţiile au fost reluate săptămâna trecută la Bruxelles


Ankara a declarat clar că obiecţiile sale sunt mai mari în cazul Suediei decât în cel al Finlandei, iar Ulf Kristersson a spus că poziţia Turciei în această privinţă nu s-a modificat, ceea ce ar însemna că cele două ţări nordice ar putea să adere separat la NATO dacă preferă acest lucru.

În urmă cu două săptămâni, parlamentul de la Helsinki a adoptat cu o majoritate zdrobitoare proiectul de lege care deschide calea pentru aderarea Finlandei la Alianţa Nord-Atlantică.

Deputaţii finlandezi au aprobat, cu 184 de voturi pentru şi şapte împotrivă, o lege care permite intrarea ţării în NATO. 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel