Practică din Războiul Rece, reluată în Europa. După 33 de ani, elvețienii fac exerciții pe șosele cu F/A-18 Hornet

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
 F/A-18 Hornet, exerciții pe autostradă / Schweizer Armee
F/A-18 Hornet, exerciții pe autostradă / Schweizer Armee

O priveliște spectaculoasă au avut miercuri, în Elveția, oamenii care locuiesc în zona de la sud de Lacul Neuchatel.

Pe 5 iunie, avioanele de luptă F/A-18 Hornet au aterizat pe autostrada A1, porțiunea dintre satele Avenches și Payerne. Forțele aeriene de luptă ale Confederației Alpine au efectuat ultima dată un exercițiu similar în urmă cu 33 de ani.

„Din cauza situației internaționale tensionate, forțele noastre aeriene trebuie să fie pregătite pentru orice”, a spus comandantul adjunct al Forțelor Aeriene Elvețiene, generalul de brigadă Christian Oppliger, despre manevrele, care au avut loc sub numele de cod Alpha Uno, potrivit Reuters.

„Piloții au efectuat o aterizare perfectă”, a adăugat generalul, adăugând că viteza aeronavelor în momentul aterizării pe asfalt era de 260 de kilometri pe oră.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Swiss Airforce (@swissairforce.official)

Dar aceasta a fost precedată de o pregătire temeinică. În primul rând, tehnicienii au îndepărtat toate barierele pe câțiva kilometri. După aceea, au parcurs toată secțiunea și au curățat drumul astfel încât să nu mai existe resturi ce ar putea afecta motorul sau pneurile. Imediat înainte de decolare, artileriștii au tras mai multe salve pentru a speria păsările.

 

Scenariul cel mai sumbru - exersat de elvețieni

Înainte de sfârșitul Războiului Rece, exerciții similare se țineau regulat la fiecare câțiva ani, acum sunt mai rare. De aceea, avioanele de luptă de pe autostradă au atras atenția din mass-media și rețelele de socializare.

Amintim că, luna trecută, avioane JAS 39 Gripen, aparținând Forțelor Regale Aeriene ale Suediei, au efectuat un exercițiu similar, lângă Göteborg, Suedia, pe 21 mai 2024, eveniment relatat și de DefenseRomania.

În cazul Elveției, potrivit lui Oppliger, manevrele au implicat, printre altele, testarea capacității de a răspunde la sistemele sol-aer ale inamicului. Forțele aeriene elvețiene trebuie să poată respinge un potențial inamic până la 100 de kilometri de graniță, a adăugat generalul.

Un alt obiectiv al manevrelor a fost acela de a testa cât de repede ar putea reacționa forțele aeriene la o posibilă primă lovitură a inamicului pe aerodromurile militare elvețiene. Una dintre bazele aeriene se află la aproximativ un kilometru de autostrada pe care a avut loc exercițiul.

Unele avioanele aveau vignete pentru autostradă aplicate pe geamul carlingelor. „Este doar o veche tradiție”, a explicat unul dintre ofițeri, potrivit lui Zofinger Tagblatt , adăugând că, spre deosebire de mașini, nu există nicio astfel de obligație pentru aeronavele militare.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel