Povestea se repetă: Drone maritime au atacat o navă rusească în Marea Neagră. Moscova arată cu degetul spre Forțele ucrainene

Ionel Copcea |
Data actualizării: | Data publicării:
Fregata Amiral Grigorovici, parte a Flotei ruse a Mării Negre. Foto: Ministerul Apărării din Rusia
Fregata Amiral Grigorovici, parte a Flotei ruse a Mării Negre. Foto: Ministerul Apărării din Rusia

Ministerul rus al Apărării a prezentat, pe 11.06.2023, un material video cu distrugerea unor drone maritime ucrainene, care încercau să atace nava rusă Priazovie în Marea Neagră.

Anterior, tot în cursul zilei de duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, general locotenent Igor Konashenkov, declarase că încercarea Ucrainei de a ataca nava rusă Priazovie, care monitoriza siguranța gazoductelor Turkish Stream și Blue Stream din Marea Neagră, cu drone maritime a fost zădărnicită.

Video

“Astăzi (duminică - n.r.), în jurul orei 01:30 (ora Moscovei), Forțele Armate ale Ucrainei au făcut o încercare nereușită de a ataca nava Priazovie a Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN), care îndeplinea misiuni de monitorizare a situației și de asigurare a securității de-a lungul rutelor gazoductelor Turkish Stream și Blue Stream în partea de sud-est a Mării Negre”, a declarat Konashenkov, citat de agenția de presă Interfax.

“În timpul respingerii atacului, toate dronele au fost distruse cu foc de la armele standard ale navei rusești, care se afla la o distanță de 300 de kilometri sud-est de Sevastopol. Nu au existat victime, iar nava nu a fost avariată”, a spus Konashenkov.

“Nava Priazovie a FRMN continuă să-și îndeplinească misiunile”, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării.

În plus, reprezentantul ministerului menționat că “în timpul atacului din această noapte, ca și în cursul unor atacuri similare anterioare, un vehicul aerian fără pilot de cercetare strategică RQ-4B Global Hawk aparținând Forțelor Aeriene ale SUA îndeplinea misiuni specifice în spațiul aerian situat în partea centrală a Mării Negre”.

Pe 24 mai, reprezentanții militari ruși au anunțat că Ucraina a încercat, fără succes, să atace nava de cercetare Ivan Khurs a FRMN cu trei drone maritime.

Comentariul autorului: Incidentul de astăzi s-a produs aproximativ în același raion maritim ca și cel din 24 mai, respectiv la nord-est de Strâmtoarea Bosfor.

Acest lucru demonstrează faptul că militarii ruși repetă greșelile cu o ușurință demnă de invidiat și că aceștia nu au învățat nimic din atacul anterior.

Navele de cercetare radioelectronică Ivan Khurs și Priazovie sunt aproape similare, cu diferența că prima dintre acestea este o navă nouă, dotată cu tehnologii moderne. În orice caz, navele de acest tip nu sunt potrivite pentru îndeplinirea misiunilor de pază a căilor de comunicații maritime și protecția gazoductelor rusești din Marea Neagră. Fiind vorba despre nave tehnice, acestea nu dispun de armamentele necesare nici măcar pentru autoapărare și cu atât mai puțin pentru intervenția împotriva unei eventuale nave infractoare, ca în cazul unei corvete sau a unei fregate.  

După ce au scăpat “ca prin urechile acului” în timpul incidentului trecut, când au fost aproape să piardă nava Ivan Khurs, acum povestea s-a repetat cu nava Priazovie, care este cea mai mare dintre cele trei nave de cercetare radioelectronică din generația veche a FRMN.

Trebuie precizat faptul că, în prezent, Forțele Navale ale Federației Ruse dispun de numai două nave de tipul Ivan Khurs. Pe lângă îndeplinirea misiunilor de cercetare radioelectronică, acestea au fost dezvoltate pentru asigurarea comunicațiilor și a conducerii flotei, în special în ceea ce privește așa-numitul “război bazat pe rețea”.

Pe de altă parte, ar trebui semnalată și o inadvertență între declarațiile și imaginile prezentate de partea rusă. Reprezentanții ministerului susțin faptul că incidentul s-a produs la ora 01:30, adică pe timp de noapte. Din materialul video rezultă însă că militarii de la bordul navei au tras și au distrus o dronă maritimă, pe timp de zi.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel