Polonia vrea să cumpere avioane F-35A. Bugetul pentru Apărare crește de la an la an

DefenseRomania Team |
Data publicării:
F-35
F-35

Până în 2026, Ministerul Apărării Polonez intenționează să aloce aproximativ 185 de miliarde de zloti (47 de miliarde de dolari americani) pentru achiziționarea de noi arme, echipamente militare, iar avioanele de vânătoare de generație a cincea sunt o prioritate majoră, transmite defensenews.

La 20 de ani după ce Polonia s-a alăturat NATO și, în ciuda integrării unor avioane de vânătoare și a unor vehicule blindate, fabricate în Occident, țara încă folosește unele proiectate de sovietici care datează de pe vremea Pactului de la Varșovia din 1955.

Polonia și alți aliați din Europa de Est își intensifică eforturile de modernizare militară ca răspuns la activitatea rusească de-a lungul flancului estic al NATO și anexarea Peninsulei Crimeea.

Pentru 2019, Ministerul Polonez a stabilit un buget record, la peste 44 de miliarde de zloti, așa cum prevede planul țării de a majora cheltuielile cu apărarea, iar în 2020 bugetul pentru Apărare va fi de 2,1% din produsul intern brut pentru ca, în 2030 să fie preconizat a urca la 2,5%. O pondere semnificativă din cheltuielile de apărare ale țării trebuie să fie direcționate către achiziția de echipamente fabricate de Vest.

Pentru Varșovia, achiziția potențială a avioanelor din generația a cincea este unul dintre proiectele de top de modernizare a flotei. În mai, ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, a declarat că ministerul a trimis o scrisoare către SUA cu privire la planul de la Varșovia de a achiziționa 32 de aeronave F-35A. Acestea urmează să înlocuiască avioanele învechite, sovietice, Su-22 și MiG-29.

Vezi și: Polonia solicită în mod oficial aeronave de luptă F-35A

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel