Ministrul Apărării, Mariusz Blaszczak, a declarat marți că Polonia a trimis o scrisoare către SUA solicitând o ofertă în legătură cu achiziționarea a 32 de avioane F-35A, precum și un pachet de logistică și instruire.
,,Astăzi le trimitem o cerere partenerilor noştri americani privind achiziţionarea a 32 de avioane de tip F-35A, împreună cu pachetul de logistică şi antrenament", a precizat Mariusz Blaszczak într-un mesaj postat pe Twitter.
Statele Unite sunt aşteptate să îşi extindă vânzarea de avioane de vânătoare F-35 în cinci state, inclusiv în Polonia, în contextul în care aliaţii europeni vor să îşi dezvolte apărare, a informat Pentagonul în luna aprilie.
Polonia se numără printre țările membre NATO care cheltuiesc cel puțin 2% din PIB pentru apărare. Varșovia a convenit în 2017 să majoreze treptat cheltuielile de apărare de la 2% la 2,5% din PIB, ceea ce înseamnă că cheltuielile anuale ar trebui să se dubleze până la aproximativ 80 de miliarde de zloți până în 2032.
Ministrul polonez de Externe a mai precizat, în cadrul unui interviu de marţi, că Polonia face progrese în privinţa convingerii Statelor Unite pentru a îşi intensifica prezenţa pe teritoriul polonez.
Luna trecută, Polonia a încheiat un contract de 380 de milioane de euro cu grupul italian de apărare Leonardo pentru livrarea a patru elicoptere AW101. Și anul trecut a convenit o înțelegere de 4,75 miliarde de dolari cu SUA pentru a cumpăra sisteme de apărare antirachetă Patriot, care a fost cea mai mare ofertă de achiziții de arme din istoria țării.
Polonia negociază, de asemenea, cu SUA, o creștere a prezenței militare americane pe teritoriul său, care este punctul de sprijin al flancului estic al NATO. O înțelegere privind creşterea numărului de militari americani în Polonia ar putea fi anunțată luna viitoare, atunci când președintele Andrzej Duda că merge într-o vizită oficială la Washington.