Polonia și Ungaria au blocat includerea expresiei „egalitate de gen” în declarația comună a liderilor UE

ue-uniunea-europeana_32763500
Sursă foto: European Parliament - Facebook
Polonia şi Ungaria s-au opus includerii expresiei ''egalitate de gen'' ('gender equality') în declaraţia pe care o vor adopta sâmbătă liderii statelor UE la summitul european ce se desfăşoară începând de vineri la Porto, Varşovia şi Budapesta iritând astfel din nou Bruxellesul, afirmă surse europene citate de AFP şi Reuters, potrivit agenției de presă Agerpres.

Textul, negociat în limba engleză de cele 27 de state membre ale UE, menţiona iniţial promovarea egalităţii genurilor, dar în declaraţia finală liderii europeni se angajează să promoveze egalitatea pentru fiecare individ.

Termenul gen se regăseşte în continuare în text, dar cu referire de exemplu la diferenţele în materie de salarizare sau locuri de muncă.

Polonia subliniază mereu cât de importantă este claritatea juridică. Trebuie să respectăm dispoziţiile tratatului. Tratatul Uniunii Europene face referire foarte clar nu la egalitatea de gen, ci la egalitatea între femei şi bărbaţi, explică un responsabil polonez.

Polonia și Ungaria consideră că expresia „egalitate de gen” creează „spațiu pentru drepturile LGBT”



Opoziţia guvernelor conduse de Viktor Orban şi Mateusz Morawiecki faţă de menţiunea egalitate de gen se explică prin faptul că în opinia lor se creează astfel un spaţiu pentru drepturile LGBT, lucru faţă de care ele (Polonia şi Ungaria n.red) se opun ferm, întrucât afirmă că aceasta le-ar putea distruge ţesutul propriilor societăţi creştine, precizează un diplomat european.

Polonezii şi ungurii au mereu această poziţie de principiu. Oricare ar fi textul (negociat în UE), dacă în el există o frază sau o expresie care să protejeze LGBT, ei sunt mereu împotrivă, critică un alt diplomat european.

Guvernul conservator polonez susţine familia tradiţională şi se manifestă împotriva ideologiei LGBT şi ideologiei de gen, mai multe municipalităţi din Polonia decretându-se zone libere de ideologia LGBT, decizie în urma căreia Comisia Europeană a suspendat fondurile europene pentru aceste administraţii locale.

Parlamentul ungar a adoptat în decembrie o lege care împiedică adopţiile de către cuplurile de acelaşi sex şi a inclus în Constituţie definiţia familiei tradiţionale.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close