Polițistul care l-a omorât pe George Floyd, găsit vinovat. BLM a sărbătorit în stradă un „verdict istoric”

black-lives-matter-blm-sua-miscare-protest_30671600
Mișcarea Black Lives Matter. Sursă foto: Nour Chamoun, scop.io via DC News
Poliţistul alb Derek Chauvin a fost declarat marţi vinovat de asasinarea afro-americanului George Floyd, la finalul unui răsunător proces care a marcat profund America ilustrând diviziunile rasiale din ţară. Acesta urmează să afle condamnarea.

Cei 12 juraţi care au deliberat la Minneapolis de luni l-au găsit vinovat pe Derek Chauvin de cele trei capete de acuzare pentru care a fost judecat.

Poliţistul încătuşat a fost imediat luat dus în arest. Anunţarea verdictului a stârnit o explozie de bucurie faţa tribunalului.

În mai multe orașe din Statele Unite ale Americii susținătorii mișcării Black Lives Matter au sărbătorit decizia în stradă.

Potrivit AFP și presei internaționale, scrie Agerpres, avocatul familiei lui George Floyd a salutat verdictul juriului care l-a declarat marţi vinovat pe poliţistul Derek Chauvin, ca un "moment de cotitură în istorie".

"Vinovat! Dreptatea obţinută în durere a fost în cele din urmă acordată familiei lui George Floyd. Acest verdict este un moment de cotitură în istorie", a reacţionat avocatul Ben Crump. 

Potrivit The Independent, jurații au dat verdictul după ce au deliberat timp de 10 ore. Derek Chauvin urmează să afle cât va sta în închisoare. Maximum perioadei care poate fi închis, potrivit infracțiunilor pentru care a fost condamnat, este de 75 de ani.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close