Pilotul și avionul MiG-29 al Forţelor Aeriene Bulgare, prăbuşit în Marea Neagră, sunt de negăsit

S.I. Catalin |
Data publicării:
MiG-29, Bulgaria, sursă foto: DoD USA
MiG-29, Bulgaria, sursă foto: DoD USA

La scurt timp după miezul nopții, în dimineața zilei de 9 mai, un pilot bulgar și avionul său, un MiG-29, au dispărut de pe radar la aproape 5 km distanţă în Marea Neagră, în timpul exercițiului militar anual Shabla 21. În cel mai scurt timp a început o operațiune de căutare și salvare condusă de Ministerul bulgar al Apărării – la care participă două corvete, elicoptere ale forțelor aeriene și un vehicul aerian fără pilot.

Pilotul avionului MiG-29 este maiorul Valentin Terziev. Potrivit Bulgarian Military, Terziev executa, în timpul exercițiului militar anual Shabla 2, simularea lovirii unei tinte inamice aflate în Marea Neagră.

Potrivit Ministerului bulgar al Apărării, maiorul Terziev nu este un pilot începător - are multe ore de zbor, a mai participat la exerciții similare și are experiență în exerciţii şi misiuni de antrenament desfăşurate pe timpul nopţii.

Mai târziu, în cursul zilei de ieri, când operațiunea de salvare era în desfășurare, un jurnalist bulgar a susținut în fața televiziunii naționale că a văzut vesta de salvare a pilotului, plutind în apele Mării Negre. Aceste informații nu au fost confirmate oficial de către ministerul bulgar al Apărării.

Căutarea avionului și a pilotului bulgar este în prezent în desfășurare. Șansele ca maiorul Terziev să fie găsit în viaţa scad de la o oră la alta. Nu există informații confirmate dacă Terziev a reușit sau nu să se catapulteze la timp
 
În ceea ce privește căutarea avionului MiG-29, salvatorii caută cutia neagră a avionului, care ar oferi suficiente informaţii cu privire la cauzele care au dus la prăbuşirea acestei aeronave.

Până în prezent, potrivit unor experți bulgari, chiar dacă pilotul era unul cu experienţă, se pleacă de la premisa că accidentul aviatic a avut loc din cauza unei erori de pilotaj. 

Părerea experţilor contravine altor declaraţii din care reiese că accidentul aviatic s-a produs din cauza unor probleme tehnice, avioanele MiG-29 fiind aparate de zbor destul de vechi.

Recent,Consiliul Atlantic al Bulgariei a cerut suspendarea zborurilor cu toate avioanele de luptă MiG-29 reparate de Russian Aircraft Building Corporation și lansarea imediată a unui control detaliat al calității lucrărilor efectuate la aceste aeronave. Totodată, controlul ar trebui efectuat de către o echipă de experți din țările NATO și partenere Alianței.

Potrivit agenţiei de presă bulgare Novinite, Consiliul Atlantic solicită ministrului interimar al apărării să analizeze urgent impactul întârzierilor de către partea rusă a implementării contractelor privind reparația avioanelor de luptă Mig-19 și a cursurilor de formare a piloților.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel