Pentagonul temperează zvonurile privind trimiterea sistemelor Patriot în Ucraina. Generalul Pat Ryder: Nu avem de gând să furnizăm baterii Patriot

Gheorghiță Orjanu |
Data publicării:

SUA nu vor trimite, deocamdată, sisteme de apărare antiaeriană Patriot în Ucraina, potrivit serviciului de presă al Departamentului american al Apărării. După ce marți dimineața, un înalt oficial american de la Apărare a anunțat că SUA în considerare trimiterea sistemului Patriot în Ucraina, secretarul de presă al Pentagonului, generalul de brigadă Pat Ryder a convocat, mai târziu, o conferință de presă în care a declarat că această opțiune nu este luată momentan în calcul.

„Discutăm o mare varietate de capabilități și sprijin cu Ucraina, ne consultăm în mod regulat cu Ucraina, ne consultăm în mod regulat cu aliații și partenerii noștri cu privire la nevoile lor de apărare”, a declarat Ryder.

„În acest moment, nu avem de gând să furnizăm baterii Patriot Ucrainei, dar din nou vom continua să avem acele discuții și când și dacă este ceva de anunțat în acest sens, o vom face'', a precizat generalul de brigadă Pat Ryder.

Sistemul de apărare antiaeriană Patriot (Phased Array Tracking Radar to Intercept of Target) este conceput pentru a contracara și distruge rachetele balistice cu rază scurtă de acțiune, avioanele avansate și rachetele de croazieră.

O parte a provocării privind trimiterea bateriilor Patriot sau a altor arme avansate în Ucraina este că respectivele sisteme necesită un effort semnificativ de întreținere și sprijin, situația fiind aceeași în ceea ce privește pregătirea, a precizat Ryder.

„Niciunul dintre aceste sisteme nu este plug and play (conectează și utilizează – nota autorului), nu poți să apari pe câmpul de luptă și să începi să le folosești, așa că acestea sunt genul de lucruri care sunt luate în considerare, atunci când se discută despre sisteme mai avansate”, a spus generalul Ryder.

Apărarea antiaeriană a Ucrainei rămâne o „prioritate” pentru SUA, a adăugat generalul. „Vom continua să ne uităm la colaborarea cu aliații și partenerii în ceea ce privește cum putem ajunge în Ucraina cât mai repede posibil, astfel încât ei să înceapă să folosească aceste capabilități imediat”, a mai precizat Ryder, citat de CNN.

Comentariul autorului: Subiectul trimiterii rachetelor Patriot în Ucraina a fost reluat după ce s-a aflat că Rusia intenționează să achiziționeze din Iran rachete balistice pe care apărarea antiaeriană ucraineană nu le poate intercepta. Sistemele occidentale de ultimă generație IRIS-T și NASAMS, care au fost trimise Ucrainei, sunt destinate neutralizării rachetelor de croazieră și aeronavelor, eficiența lor fiind scăzută împotriva rachetelor balistice.

Însă, momentan, nu au mai fost vehiculate informații despre furnizarea de rachete balistice din Iran către Rusia. Posibil, atât Moscova cât și Teheranul iau luat în calcul să amâne tranzacția rachetelor balistice datorită posibilității ca Israelul să înceapă sprijinirea Ucrainei cu armament letal.

Pe de altă parte, sistemul Patriot a devenit, de-a lungul anilor, pe lângă unul extrem de eficient, și unul deosebit de complex, necesitând o pregătire temeinică în multe domenii, ceea ce necesită multe resurse.

PAC-3, cea mai recentă versiune a Patriot, este foarte specializată pe interceptarea rachetelor balistice, pierzând din capabilitățile versiunilor anterioare în ceea ce privește interceptarea rachetelor aer-sol și a aeronavelor tactice avansate. Pentru a înlătura această amenințare, unitățile PAC-3 au fost adaptate să poată controla și lansatoarele PAC-2. Astfel, bateriile Patriot folosesc o combinație de rachete PAC-3 hit-to-kill și PAC-2 GEM cu focoase cu fragmentare, pentru a contracara atât amenințările cu rachetele balistice, cât și amenințările generate de aeronave. Acesta este doar un exemplu privind nivelul avansat de pregătire și sprijin cu informații la care trebuie să ajungă forțele ucrainene pentru a putea opera sistemul în adâncimea operativă, unde există amenințări semnificative la adresa sa.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel