Pentagonul negociază cu mai multe țări pentru furnizarea de Patriot Ucrainei

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Ajutor militar / Imagine ilustrativă: Regimentul 7 de Artilerie, Batalionul 5 al Armatei SUA, transportă pe cale ferată elemente ale sistemului Patriot; Foto: Us Army
Ajutor militar / Imagine ilustrativă: Regimentul 7 de Artilerie, Batalionul 5 al Armatei SUA, transportă pe cale ferată elemente ale sistemului Patriot; Foto: Us Army

Departamentul Apărării al SUA negociază cu o serie de țări posibile acorduri bilaterale pentru furnizarea Ucrainei de sisteme de apărare aeriană Patriot, relatează presa ucraineană, citând o sursă din guvernul SUA.

Un oficial american de rang înalt a declarat pentru publicația Suspilne că există discuții cu partenerii, privind posibile livrări de Patriot către Ucriana, iar acestea vor fi „acorduri separate cu țări individuale”.

Potrivit acestuia, procesul se află în prezent în stadiul de negocieri și nu are un termen limită.

Interlocutorul publicației citate nu a menționat numărul exact al statelor participante la negocieri, și nici lista acestora sau termenele limită pentru implementarea acordurilor.

El a menționat, însă, că scopul negocierilor este de a avea o imagine completă cu privire la cine ce poate furniza echipamente.

Răspunzând la întrebările despre cele 17 sisteme Patriot, anunțate anterior de președintele american Donald Trump, atât Pentagonul cât și Departamentul de Stat au redirecționat întrebările către Casa Albă.

Washingtonul participă din nou activ la procesul de înarmare a Ucrainei, deoarece speranța de a se ajunge la un acord privind înghețarea războiului de-a lungul liniei de contact a fost nereușită.

 

Trump se implică în furnizarea de Patriot pentru Ucraina

Amintim că, pe 14 iulie, Donald Trump a anunțat că Statele Unite și NATO au ajuns la un acord pentru furnizarea de arme Ucrainei. Potrivit acestuia, Statele Unite vor produce cele mai bune arme din lume și le vor vinde NATO, în timp ce Alianța va coordona livrările către Ucraina.

Germania și Norvegia se numără printre țările care vor duce greul asigurării fondurilor pentru transferul de sisteme Patriot în Ucraina. Cele două state și-au anunțat disponibilitatea de a contribui împreună la furnizarea către Ucraina a sistemelor americane de rachete antiaeriene Patriot.

Berlinul a confirmat că va participa activ la furnizarea Ucrainei cu sisteme de apărare aeriană Patriot, ca parte a unei noi inițiative americane. În timpul celei de-a 29-a reuniuni a Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei în formatul Ramstein, SUA și Germania au convenit să găsească resurse pentru transferul a cinci sisteme Patriot.

De asemenea, Olanda și Norvegia vor avea o contribuție semnificativă la efortul de furnizare a sistemelor Patriot către Ucraina.

Premierul norvegian Jonas Støre a confirmat, luni, participarea financiară a țării sale la acest proces, dar a menționat că nu s-a ajuns încă la un acord final.

Potrivit prim-ministrului Støre, Germania are două sisteme Patriot pe care este gata să le transfere Ucrainei, dar Berlinul cere garanții pentru înlocuirea lor rapidă de către Statele Unite.

Citește și: Olanda și Norvegia vor contribui la livrarea de Patriot către Ucraina. Ambele au ajutat și România să înlocuiască Patriot-ul donat

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel