Pentagon: Sute de militari, la graniţa SUA cu Mexicul

Sebastian Florea |
Data publicării:

Câteva sute de militari vor fi desfăşuraţi la graniţa SUA cu Mexicul pentru a opri caravana migranţilor.

Pentagonul va desfăşura 'câteva sute' de militari la frontiera cu Mexicul, a indicat joi un responsabil american, după ce preşedintele Donald Trump a afirmat joi pe Twitter că va 'trimite armata' la graniţă, în perspectiva apropierii de SUA a unei caravane formate din mii de migranţi central-americani, relatează AFP.

Responsabilul american, care a dorit să i se păstreze anonimatul, a menţionat că militarii desfăşuraţi vor acorda sprijin logistic. Potrivit canalului CNN, secretarul american al apărării Jim Mattis se pregăteşte să trimită în regiune cel puţin 800 de soldaţi suplimentari, dar nu se ştie deocamdată dacă aceştia vor proveni din rândul armatei permanente sau vor fi noi rezervişti din Garda naţională.

Conform unui oficial american citat joi de Reuters, armata SUA examinează o solicitare primită de la Ministerul Securităţii Interne în baza căreia la graniţa cu Mexicul ar putea fi desfăşuraţi între 800 şi 1000 de militari activi, cu rol de susţinere logistică, întrucât legea federală interzice implicarea acestora în activităţi de 'aplicare a legii', pentru care ar fi nevoie de avizul Congresului.

Caravana de bărbaţi, femei şi copii care fug de violenţele, sărăcia şi corupţia din ţările lor îşi continuă marşul către SUA. Potrivit unui oficial local, circa 5300 de migranţi din America centrală şi-au petrecut noaptea de miercuri spre joi la Mapastepec, în apropiere de graniţa Mexicului cu Guatemala, la peste 1600 km de graniţele SUA, iar un al doilea grup de peste 1000 de oameni au pornit joi către SUA din Guatemala, menţionează Reuters.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel