Orban vs. Biden. Politolog maghiar: Ungaria se pregătește de o confruntare cu președintele ales al SUA

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
Viktor Orban, premierul Ungariei. Sursă foto: Orbán Viktor Facebook
Viktor Orban, premierul Ungariei. Sursă foto: Orbán Viktor Facebook

Odată cu revenirea la putere a democraţilor la Washington, opozanţii premierului ungar Viktor Orban speră la o intensificare a presiunilor asupra Budapestei, deja pregătită de o înfruntare la fel ca imediat după 2010, comentează AFP.

Modul lui Orban de a conduce l-ar putea aduce în conflict cu preşedintele ales al SUA, democratul Joe Biden, care s-a luptat deja împotriva încălcărilor statului de drept din Ungaria, ţară membră a UE şi NATO, când era vicepreşedinte.

Prin urmare, Budapesta se aşteaptă la relaţii dificile şi a atenţionat SUA să nu revină la politica de "exportare a democraţiei", prin vocea şefului de cabinet al lui Viktor Orban, Gergely Gulyas.

 

Ungaria e pregătită să lupte cu administrația Biden



Aparent, Ungaria se aşteaptă să fie "pedepsită" pentru sprijinul acordat lui Trump şi se declară "pregătită să se lupte cu administraţia Biden", potrivit politologului Peter Kreko, citat de Agerpres, într-un interviu acordat AFP.

În timpul campaniei electorale din SUA, candidatul democrat a denunţat mâna întinsă de preşedintele Trump premierului Ungariei, ţară de 9,7 milioane de locuitori, acuzându-l că "se îmbrăţişează cu toţi bandiţii din lume".

Viktor Orban a fost primit în mai 2019 la Casa Albă, o primă vizită la acest nivel din 2005, iar preşedintele american l-a numit un lider "respectat în toată Europa" şi care "face o treabă bună".

Acest gest amical a fost atunci considerat de comentatori ca întoarcerea unui serviciu, după ce Viktor Orban a fost singurul lider din UE care l-a susţinut deschis pe Trump în alegerile prezidenţiale din 2016 împotriva lui Hillary Clinton.

 

Democrata Hillary Clinton, un adversar al lui Viktor Orban



În 2011, când era secretar de stat, democrata a criticat politica "autoritară" a lui Orban, iar în 2014 zece oficiali ungari suspectaţi de corupţie au primit interdicţie de a intra pe teritoriul SUA.

În ceea ce îl priveşte, Donald Trump "a ignorat în mod spectaculos reculul democratic, precum şi influenţa tot mai mare a Rusiei şi Chinei în Ungaria", afirmă Peter Kreko, directorul think-tank-ului Political Capital.

Liderul suveranist ungar, aflat la putere din 2010, a întârziat în a-l felicita pe Joe Biden pentru "campania reuşită" şi i-a urat doar sănătate şi succes.

 

Ungaria nu l-a felicitat pe Joe Biden



În septembrie, Orban afirma că vede în realegerea lui Trump "cea mai bună dintre soluţii pentru Europa Centrală" şi s-a lăudat că a fost surprins de un telefon de la preşedintele american în timp ce făcea treabă în bucătărie.

Media din Ungaria apropiată de guvern continuă să relateze despre acuzaţiile de fraudă la alegerile din SUA.

Agoston Mraz, de la grupul de reflecţie Nezopont, cred că Budapesta "nu are un plan B", dar că pragmatismul ar trebuie să prevaleze în cele din urmă.

Ungaria se opune introducerii unui mecanism care ar priva de fonduri europene ţările din UE acuzate că încalcă independenţa justiţiei şi drepturile fundamentale, iar opozanţii lui Viktor Orban prezic o izolare tot mai mare.

ONU, Consiliul Europei, OSCE şi UE îl acuză cu regularitate pe Orban că adoptă legi neconforme cu dreptul şi valorile europene.

Fostul preşedinte ale Consiliului European Donald Tusk vede la orizont "sfârşitul triumfului populismelor de extremă dreaptă şi în Europa".

Primarul liberal al Budapestei, Gergely Karacsony, şi-a exprimat speranţa că Joe Biden "va fi bun pentru Ungaria", în timp ce "Trump era bun pentru Orban".

Într-un context de pandemie care va aduce multiple provocări noii administraţii americane, ce va avea de gestionat numeroase dosare, noua strategie a lui Viktor Orban ar putea fi cea de a nu ieşi în evidenţă şi de a sta retras, spune Daniel Hegedus, analist de la German Marshall Fund din SUA.

"Dar este adevărat că el nu e neapărat bun la asta", a adăugat analistul. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel