Orban spune că nu din cauza statului de drept Ungaria a blocat bugetul Uniunii și acuză UE de șantaj

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Viktor Orban, premierul Ungariei, împreună că Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Sursă foto: Orbán Viktor Facebook
Viktor Orban, premierul Ungariei, împreună că Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Sursă foto: Orbán Viktor Facebook

Ungaria s-a opus prin veto bugetului pentru 2021-2027 şi fondului de recuperare post-coronavirus ale Uniunii Europene pentru că ele ar fi forţat-o să accepte migraţia, a declarat miercuri premierul Viktor Orban, potrivit Agerpres, care citează Reuters.

Ungaria, alături de Polonia, şi-a exprimat luni vetoul atât faţă de bugetul UE, cât şi faţă de planul de recuperare, spunând atunci că a făcut asta deoarece legea privind bugetul include o clauză care condiţionează accesul la bani de respectarea statului de drept.

"După acceptarea actualei propuneri, nu ar mai fi existat niciun obstacol în condiţionarea acordării de fonduri către statele membre de sprijinirea migraţiei şi în şantajarea ţărilor care se opun imigraţiei cu sancţiuni bugetare", a transmis Orban într-o declaraţie publicată de agenţia naţională de presă MTI.

Premierul ungar a mai spus că Bruxellesul nu mai consideră că ţările care îşi protejează graniţele de migraţie respectă statul de drept, conform declaraţiei citate de MTI.

El a adăugat că Ungaria a acceptat în iulie fondul de relansare şi bugetul pe termen lung "deoarece suntem angajaţi faţă de solidaritatea europeană şi sprijinim ajutorul financiar pentru statele care au nevoie de el cât mai repede posibil".

Bugetul şi fondul de relansare ale UE nu au clauze speciale privind migraţia, precizează Reuters.

 

Orban, un adversar declarat al migrației în masă



Orban este un oponent ferm al migraţiei în masă, spunând că aceasta diluează identitatea naţională şi europeană. UE a iniţiat o procedură de sancţionare a Ungariei pentru încălcarea normelor democratice.

În declaraţia transmisă miercuri, şeful guvernului de la Budapesta a insistat că Ungaria "aderă cu dedicare" la statul de drept, adăugând că actuala conducere a ţării s-a luptat în trecut pentru democraţie în faţa dictaturii comuniste.

El a mai spus că în dezbaterile despre migraţie din ultimii ani statul de drept a fost folosit ca o armă politică.

"În opinia noastră, a condiţiona chestiunile economice şi financiare de dezbaterile politice ar fi o mare greşeală, una care ar submina unitatea europeană. Orice nouă procedură care ar urma să sancţioneze statele membre nu ar trebui introdusă decât prin modificarea în unanimitate a tratatelor. Vrem ca statele membre partenere să adere la această cerinţă", a declarat Orban.

Însă, potrivit unor analişti politici citaţi de Reuters, declaraţiile lui Orban urmăresc să atragă sprijinul votanţilor săi interni prin folosirea din nou a retoricii anti-migraţie.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel