Orban și-a dus la capăt amenințările. Nu a așteptat suspendarea și a retras Fidesz din PPE

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Sursă foto: Viktor Orban Facebook
Sursă foto: Viktor Orban Facebook

Grupul europarlamentar al Partidului Popular European (PPE) a adoptat miercuri noile reguli de procedură în virtutea căreia un partid membru poate fi suspendat în ansamblul său, informează Agerpres, care citează DPA şi AFP. Anunţul a fost făcut pe Twitter de către purtătorul de cuvânt al acestui grup, Pedro Lopez de Pablo. La scurt timp, așa cum amenințase, Viktor Orban a retras Fidesz din PPE.

Potrivit site-ului eppgroup.eu, noile reguli, ce reprezintă o actualizare a celor adoptate în octombrie 2013, au fost adoptate cu o majoritate calificată (reprezentând 84,1% din voturi). Ele au intrat în vigoare imediat şi nu se aplică retroactiv.

''Grupul a decis să-şi actualizeze regulile interne pentru a le adapta la funcţionarea actuală a sa, în particular pentru a permite o funcţionare adecvată în regim la distanţă. În plus, schimbările regulilor fac posibilă reflectarea deciziilor luate de Partidul Popular European fără a prejudicia independenţa grupului PPE sau drepturile fundamentale ale membrilor aleşi ai Parlamentului European'', indică un comunicat al grupului europarlamentar.

Noile norme specifică procedurile referitoare la apartenenţa la grupul PPE şi condiţiile în care pot avea loc suspendările şi excluderile.

La scurt timp după adoptarea noilor reguli de procedură, partidul Fidesz al premierului ungar Viktor Orban şi-a anunţat retragerea din grupul europarlamentar al PPE, ce avea până acum 187 de mandate.

Săptămâna trecută, liderul grupului europarlamentar al PPE, Manfred Weber, şi ceilalţi membri ai conducerii grupului au făcut un pas către noile reguli privind suspendarea, care ar permite penalizarea unui partid membru în ansamblul său şi nu doar a unui singur eurodeputat.

Începând din martie 2019, Fidesz a fost suspendat din Partidul Popular European, formaţiunea paneuropeană conservatoare, dar încă avea 12 eurodeputaţi în grupul europarlamentar PPE, în pofida demersurilor unor membri ai conducerii acestuia de a-i exclude.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel