Orban nu se dezice de Rusia. Premierul maghiar crede că UE „s-a împușcat în plămâni” și se autodistruge adoptând sancțiuni

Darius Muresan |
Data publicării:
Premierul ungar Viktor Orban, aranjând cu grijă steagul rus, alături de președintele rus Vladimir Putin, în 2015, în timpul unei vizite a președintelui rus la Budapesta. Foto: Viktor Orban @OfficialFacebook
Premierul ungar Viktor Orban, aranjând cu grijă steagul rus, alături de președintele rus Vladimir Putin, în 2015, în timpul unei vizite a președintelui rus la Budapesta. Foto: Viktor Orban @OfficialFacebook

Uniunea Europeană 's-a împuşcat în plămâni' prin sancţiunile greşit concepute împotriva Rusiei şi care, dacă vor fi continuate, riscă să distrugă economia europeană, a afirmat vineri prim-ministrul ungar Viktor Orban, transmite Agerpres, care citează Reuters.

'La început, am crezut că ne-am împuşcat doar în picior, dar acum este clar că economia europeană s-a împuşcat în plămâni şi că se zbate pentru aer', a spus Orban într-un interviu la postul public de radio Kossuth.

El a adăugat că Ucraina are nevoie de ajutor, însă liderii europeni ar trebui să-şi reconsidere strategia, pentru că sancţiunile au cauzat daune ample economiei europene fără a slăbi Rusia sau a aduce războiul mai aproape de final.

'Sancţiunile nu ajută Ucraina, în schimb sunt rele pentru economia europeană şi, dacă se va continua în acest fel, vor omorî economia europeană. Ceea ce vedem acum este de nesuportat', a afirmat Orban.

'Momentul adevărului trebuie să vină la Bruxelles, când liderii vor admite că au făcut un calcul greşit, că politica de sancţiuni s-a bazat pe presupuneri eronate şi trebuie schimbată', a adăugat el.

'Nimeni nu a crezut la 24 februarie că războiul dintre Ucraina şi Rusia nu va fi doar un conflict, ci va marca sfârşitul unei ere şi intrarea în noua eră de război în istoria europeană, în care va trebui să luptăm pentru lucruri pe care până acum le consideram de la sine înţelese', a mai spus premierul ungar, citat de MTI.

Războiul se poartă în economia mondială şi în special în cea europeană, pe toate fronturile, după cum o arată preţurile în creştere la energie, a arătat el.

 

Orban: Una din 'marile bătălii' va fi lupta pentru resurse energetice, costul vieţii şi costuri accesibile ale utilităţilor



Una din 'marile bătălii' va fi lupta pentru resurse energetice, costul vieţii şi costuri accesibile ale utilităţilor. O alta este probabil să fie o 'luptă pentru locuri de muncă', dat fiind că politica de sancţiuni şi războiul împing economia europeană spre recesiune, a avertizat el.

Deşi Ungaria se confruntă în continuare cu un deficit de forţă de muncă, Orban a sfătuit 'pe oricine are o slujbă să o preţuiască şi să facă tot ce poate ca să o păstreze, pentru că se aşteaptă ca lunile următoare să aducă recesiune economică în Europa'.

Creşterea preţurilor la gaz şi electricitate a obligat guvernul ungar să anunţe miercuri eliminarea plafonării preţurilor la utilităţi în cazul consumurilor peste medie (renunţând astfel la una din politicile emblematice ale lui Orban), interzicerea exportului de combustibili, inclusiv gaz, şi majorarea producţiei interne de gaz de la 1,5 la 2 miliarde de metri cubi.

Potrivit economiştilor de la Morgan Stanley, eliminarea plafonului la preţurile utilităţilor ar putea majora cu 1,5 puncte procentuale inflaţia, ajunsă deja la cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii, exacerbată şi de un forint slab, notează Reuters.

Decizia lui Orban de a accelera adoptarea legii privind majorarea impozitelor pentru sute de mii de firme mici în această săptămână, ca parte a eforturilor de a aduce sub control deficitul bugetar, a provocat o serie de proteste la Budapesta.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel