Ofensivă cibernetică împotriva României. STS a blocat mii de atacuri asupra celor mai importante instituții din România

Sursă foto: STS - Serviciul de Telecomunicaţii Speciale
Sursă foto: STS - Serviciul de Telecomunicaţii Speciale

Specialiştii în securitate cibernetică ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale au blocat în acest sfârşit de săptămână mii de atacuri maliţioase îndreptate asupra site-urilor unora dintre cele mai importante instituţii din România.

"Este o creştere semnificativă, pe anumite pagini web depăşindu-se procentul de 100% a acestor tipuri de atacuri în comparaţie cu alte perioade. STS a aplicat măsuri eficiente şi rapide de securitate cibernetică, utilizând atât mecanisme automatizate, dar şi operaţiuni tehnice în timp real implementate la nivelul Centrului Operaţional de Răspuns la Incidente de Securitate (CORIS-STS) şi la nivelul Infrastructurii de Internet (ISP-STS), pentru toate autorităţile pentru care instituţia noastră asigură administrare tehnică sau furnizare de servicii de tip Internet", informează STS într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, în cazul unui atac cibernetic deciziile şi măsurile luate într-un timp extrem de scurt sunt esenţiale, iar atunci când echipele de administrare tehnică şi cele de securitate cibernetică sunt comune, lanţul de decizie este extrem de scurt şi cu impact imediat.

"Activităţile întreprinse pentru asigurarea securităţii cibernetice corelează măsuri defensive atât la nivelul infrastructurii de comunicaţii, cât şi la nivel de aplicaţii informatice", subliniază STS.

În timpul desfăşurării atacurilor, specialiştii STS au identificat tipologia acestora, sursele maliţioase şi au aplicat soluţii de protecţie la nivelul sistemelor de operare care găzduiesc serviciile informatice atacate şi le-au transmis către celelalte entităţi de tip CERT.

Totodată, STS a partajat analizele proprii şi a colaborat cu specialiştii IT ai beneficiarilor şi experţii CERT de la nivelul DNSC şi ai instituţiilor din Sistemul Naţional de Apărare.

"STS desfăşoară în continuare, în regim de 24/24, toate activităţile specifice de securitate cibernetică pentru a contribui la protecţia serviciilor digitale şi de comunicaţii ale instituţiilor şi autorităţilor statului român", se mai arată în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Get it on App Store
Get it on Google Play

DefenseRomania on Facebook

Articole Recomandate

Crossuri externe


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2022 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt1
NoMy