O persoană anonimă din SUA a donat 1 milion de dolari pentru cauza ucraineană. Ajutoare financiare vin inclusiv din China

Cătălin Costea |
Data publicării:

Potrivit ambasadorului ucrainean în Statele Unite, Oksana Markarova, un donator anonim din Statele Unite a transferat 1 milion de dolari în contul special deschis de Banca Națională a Ucrainei (BNU) pentru a sprijini Forțele Armate ale Ucrainei.

„Ieri, 1 milion de dolari a fost transferat într-un cont deschis la Banca Națională, de către un prieten generos și îngrijorat”, a scris Markarova pe pagina sa de Facebook.

Potrivit Băncii Naționale a Ucrainei (BNU), entități ucrainene și străine au transferat în total în contul special mai mult de 10,1 miliarde UAH  (aproximativ 330 milioane USD), din care aproximativ o treime direct în valută, a declarat duminică, 6 martie, autoritatea de reglementare pe site-ul oficial.

Banca Națională a precizat că banii au venit, în special, din Statele Unite, Marea Britanie, Polonia, Germania, Suedia, Finlanda, Cehia, Franța, Canada, dar și din China.

Imediat după declanșarea agresiunii armate ruse și amenințarea independenței de stat a Ucrainei și integrității sale teritoriale, Banca Națională a Ucrainei a deschis contul special UA84300001000000047330992708 pentru a strânge fonduri necesare sprijinirii acțiunilor armatei și a celor umanitare asociate crizei din țară.

BNU a precizat că acesta este un cont multivalută creat pentru transferul de fonduri de la parteneri și donatori internaționali în valută, precum și în moneda națională pentru contribuțiile venite de la persoanele juridice sau fizice ucrainene. De asemenea, banca a anunțat că fondurile pot fi transferate și prin accesarea site-ului băncii secțiunea Sprijin pentru Forțele Armate (https://bank.gov.ua/ua/about/support-the-armed-forces).

Încercând să mențină transparența asupra utilizării fondurilor, BNU a informat că a transferat deja echivalentul a aproximativ 15 milioane USD  pentru nevoile Gărzii Naționale, 28 milioane USD către Poliția Națională, 142 milioane USD pentru nevoile Ministerului Apărării și 14 milioane USD pentru nevoile Serviciului Graniței de Stat.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel