O nouă navă de luptă a intrat în dotarea Gărzii de Coastă din Taiwan

Eduard Pascu |
Data publicării:
Corveta Chenggong Sursa foto: Taiwan ROC Coast Guard
Corveta Chenggong Sursa foto: Taiwan ROC Coast Guard

Garda de coastă din Taiwan (CGA) a primitcea de-a doua navă de patrulare din clasa Anping pe 25 iunie 2021. Potrivit comunicatului de presă al CGA, predarea a fost inițial programată înainte de sfârșitul lunii octombrie, dar a fost efectuată cu 4 luni înainte de termen.

A doua navă din clasa Anping, Chenggong (CG-602), a fost botezată de președintele Tsai Ing-wen pe 11 decembrie 2020. Numele Chenggong, înseamnă ”succes” în chineză. CGA a declarat că Chenggong va fi repartizat flotei de est, pentru a proteja drepturile maritime ale Taiwanului și pescarii locali care operează în apele din estul Taiwanului, transmite Naval News.

Nava de patrulare din clasa Anping este înarmată cu 16 rachete anti-navă.

Taiwanul are în plan construcția a 12 nave de patrulare din clasa Anping, iar toate vor fi fabricate la șantierul naval Jong Shyn Shipbuilding Company din orașul Kaohsiung.

Kaohsiung este cel mai mare oraș din sudul Taiwanului unde se află și cel mai mare port comercial din Taiwan și cea mai mare bază militară. 

Proiectarea clasei Anping se bazează pe corveta purtătoare de rachete din clasa Tuo-Chiang a marinei taiwaneze (ROC Navy). Navele din clasa Anping pot rezista la mare de forță 9 pe scara Beaufort și se poate deplasa cu o viteză maximă de peste 44 de noduri. Clasa Anping este echipată cu tunuri de calibru 20 mm, stații de arme telecomandate și există spațiu pentru transformarea navei de patrulare într-o corvetă purtătoare de rachete înarmată cu rachete anti-navă Hsiung Feng II sau Hsiung Feng III. De asemenea poate fi folosită pentru stingerea incendiilor fiind echipată cu tunuri de apă cu mare presiune.

2. -imagine fara descriere- (taiwan-roc-coast-guard_11795800.jpg)

Corveta din clasa Tuo-Chiang este concepută pentru a contracara navele marinei chineze. Marina taiwaneză (ROC Navy) intenționează să construiască 12 nave din clasa Tuo-Chiang, până în 2026.

Clasa Tuo-Chiang este echipată cu rachete anti-navă Hsiung Feng-II și Hisung Feng-III, tunul principal este OTO Melara de 76 mm, iar pentru protecția apropiată este folosit un sistem de arme Phalanx și două mitraliere calibru 12.7mm Browning M2HB. De seamenea este echipată cu lansatoare de torpile Mark 32 și cu un heliport . Cea de-a doua navă din această clasă este modernizată și modificată, fiind echipată cu rachete TC-2N sol-aer. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel