Numărul misiunilor de interceptare a avioanelor militare rusești efectuate de avioanele de vânătoare ale NATO a crescut cu 250% față de aceeași perioadă a anului trecut

Numărul misiunilor de interceptare a avioanelor militare rusești efectuate de avioanele de vânătoare ale NATO a crescut cu 250% față de aceeași perioadă a anului trecut
Avioanele NATO au interceptat șase avioane de luptă rusești deasupra Mării Baltice. Sursa foto: Ministerul francez al Apararii.
Avioanele de vânătoare ale NATO au decolat de peste două ori mai mult în iulie 2026 decât în aceeași perioadă a anului trecut pentru interceptarea unor avioane militare rusești. Acest lucru rezultă dintr-un raport publicat miercuri, 05 august, de către Comandamentul Forțelor Întrunite Aliate NATO din localitatea Brunsum (Olanda).

Raportul semnalează astfel o creștere semnificativă a numărului de zboruri militare rusești neînregistrate efectuate în apropierea graniței estice a NATO.

,,Comparați iulie 2025 cu iulie 2026 și imaginea este imposibil de ignorat: Procedura de alertă militară reală (Alpha Scrambles) de-a lungul flancului estic al NATO a crescut cu peste 250%”, au spus reprezentanții Alianței.

,,Motivul? Avioane militare rusești au zburat în mod repetat aproape de spațiul aerian NATO fără un plan de zbor și un semnal de transponder, determinând avioanele noastre de vânătoare să decoleze, să le intercepteze și să le identifice”, se mai arată în raportul comandamentului NATO. După cum este cunoscut, țările NATO trimit regulat avioane de vânătoare ca răspuns la activități militare ruse suspecte.

Ultimul raport vine la o săptămână după ce Forțele Aeriene Poloneze au ridicat în aer avioane de vânătoare pe 31 iulie pentru a intercepta un avion de cercetare rusesc de tip Il-20 care survola Marea Baltică fără un plan de zbor. Nu a avut loc nicio încălcare a spațiului aerian polonez în timpul incidentului, au spus autoritățile.

Avionul rusesc Ilyushin Il-20, derivat din avionul de transport Il-18 din epoca sovietică, este folosit pentru operațiuni de supraveghere electronică și cercetare. Aeronava este echipată cu sisteme radar concepute pentru a colecta informații despre infrastructura militară și rețelele de comunicații.

Polonia a descris aceste incidente drept provocări și acte de agresiune menite să testeze apărarea antiaeriană a țării. Mai multe națiuni de la granița Mării Baltice au raportat întâlniri similare în această vară.

“Fiecare zbor de interceptare dovedește că suntem în alertă, fiecare interceptare dovedește că spațiul aerian al NATO este protejat”, au concluzionat reprezentanții Alianței.

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes
x close