Nord Stream 2. Trump: Germania va deveni un ”ostatic” al Rusiei

merkel_trump_72524900
Preşedintele american Donald Trump a spus că are în vedere impunerea de sancţiuni care ar viza gazoductul ruso-german Nord Stream 2 din Rusia spre Europa, avertizând că Germania ar putea deveni un "ostatic" al Moscovei, relatează miercuri dpa. 

"Analizăm această problemă", a spus Trump la Casa Albă întrebat de posibile sancţiuni. "Protejăm Germania de Rusia şi Rusia primeşte miliarde de dolari din Germania", a menţionat Trump. 

El a reluat criticile cu privire la eşecul Berlinului în calitate de membru al NATO de a aloca de 2% din PIB pentru cheltuielile din domeniul apărării. "Cred că Germania se expune unui dezavantaj imens", a apreciat Trump despre contractele din domeniul energiei, adăugând că dependenţa de Moscova chiar face din Germania un ostatic al Rusiei dacă într-adevăr se întâmplă lucruri care sunt rele. 

Cu toate acestea, preşedintele SUA a subliniat că decizia este în cele din urmă a Berlinului. "Dacă ei doresc pot, aceasta este într-adevăr o decizie a Germaniei, a apreciat Trump. 

Senatorii americani au propus deja o legislaţie care ar sancţiona indivizi şi nave care sunt implicate în proiectul Nord Stream 2 în cadrul eforturilor de a afecta exporturile ruseşti de energie.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close