Noile submarine rusești din clasa Varshavyanka vor purta denumiri de orașe din regiunile ucrainene ocupate. Primul se va numi Mariupol

Ionel Copcea |
Data publicării:

Agenția de presă rusă Tass a informat, pe 25.04.2023, citând o sursă din cadrul industriei navale, că submarinele diesel-electrice ale Proiectului 636.3, clasa “Varshavyanka”, care vor începe să fie construite la Șantierul naval al Amiralității în 2024 pentru Flota de Nord, vor primi denumiri ale orașelor din noile regiuni ale Rusiei.

,,Submarinele din clasa Varshavyanka destinate Flotei de Nord vor primi numele orașelor din noile regiuni rusești. Primul dintre acestea se va numui  Mariupol. În timp, acestora li se vor atribui și numele altor orașe din Donbas”, a precizat sursa.

Anterior, o altă sursă a agenției Tass din Complexul Militar Industrial a declarat că o serie de șase submarine diesel-electrice din clasa Varshavyanka vor fi construite pentru Flota de Nord. Decizia în acest sens a fost deja luată, dar contractul nu a fost încă semnat. Potrivit sursei, realizarea contractului va începe cel mai devreme în 2024.

Submarinele Proiect 636.3, clasa Varshavyanka, aparțin celei de-a treia generații de submarine mari diesel-electrice și sunt considerate unele dintre cele mai silențioase din lume. Acestea au o lungime de 74 de metri lungime și un deplasament maxim de peste 3.900 de tone.

Coca robustă oferă submarinului posibilitatea de a evolua la o adâncime de lucru de 240 de metri și o adâncime maximă de scufundare de 300 de metri. Submarinele au o autonomie de până la 7.500 de mile. Armamentul principal al acestora este reprezentat de sistemul de rachete Kalibr-PL.

Comentariul autorului: În perioada 2010-2014, Șantierul naval al Amiralității din Sankt Petersburg a construit o primă serie formată din șase submarine Proiect 636.3 pentru Flota rusă din Marea Neagră. Începând din 2017, în cadrul șantierului sunt construite alte șase submarine de acest tip pentru Flota din Oceanul Pacific. Patru dintre acestea se află deja în serviciul de luptă, iar alte două sunt încă în șantier, urmând să fie lansate la apă în 2023 și 2024.

Din datele aflate la dispoziție, rezultă faptul că Ministerul rus al Apărării și Șantierul naval al Amiralității au încheiat deja alte două contracte pentru construirea de submarine noi din clasa Varshavyanka. Primul dintre acestea vizează constuirea unui submarin pentru Flota din Marea Baltică și alte trei submarine pentru Flota de Nord.

Se pare că primul submarin al Flotei de Nord a primit deja denumirea Murmansk, însă este posibil ca aceasta să fie schimbată sau ca numele de Mariupol să fie atribuit celui de-al doilea submarin.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel