Noi piloți de F-16 Fighting Falcon pentru România. După 5 ani de pregătire ca la carte, trei tineri piloți români și-au atins visul

Foto: Baza 86 Aeriană Borcea
Foto: Baza 86 Aeriană Borcea

Trei tineri piloți încadrați la Baza 86 Aeriană au ieșit la simplă pe aeronava F-16 în această săptămână. Pentru atingerea acestui vis au avut nevoie de aproximativ 5 ani de pregătire.

Potrivit unei postări a Forțelor Aeriene Române, e vorba de absolvenți ai Academiei Forțelor Aeriene din promoții recente.

Înainte să facă trecerea pe F-16 au mai zburat în țară pe aeronave ca Cessna 172, IAK 52, IAR-99 standard, IAR-99 Șoim sau MiG-21, iar la cursurile din Statele Unite au cucerit cerul cu aeronave Tecnam, T-6 Texan II, T-38C și Diamond 20.

Familia a fost mereu alături și m-a susținut atunci când am avut mai mult nevoie. F-ul este foarte ușor manevrabil și stabil, răspunde foarte bine la comenzi. Sistemul fly by wire se simte totuși diferit față de orice am zburat până acum. În timpul zborului din simpla de azi am văzut rezultatul anilor de pregătire de acum. Este un aparat foarte plăcut ochiului, iar senzația de a sta în formație atât de aproape de coechipier este însoțită de multe emoții. Până acum cel mai dificil a fost să ne adaptăm la noua poziție la aterizare și să ne pregătim pentru toate situațiile de urgență la bord” a mărturisit unul dintre noii piloți de F-16 ai României.

 

Tinerii piloți de F-16 visează la F-35

 

Dintre toate aeronavele de până acum, F-16 este de departe cel mai capabil avion pe care l-am pilotat. Prima simplă a venit ca un rezultat așteptat pe fondul ultimilor cinci ani de muncă.

În privința planurilor de viitor, intenționez să îmi continui pregătirea spre a deveni pilot operațional pe acest tip de aeronava, iar într-o perspectiva mai amplă, sper să fiu unul dintre primii piloți de F-35.

Ce aș mai avea de împărtășit este ideea de a crede și de a munci pentru ceea ce îți doreșți cu adevărat. Pentru că indiferent de obstacole, cu determinare și reziliență, vei ajunge acolo unde îți dorești”, a adăugat al doilea pilot.

Tot procesul a fost greu, dar a meritat. Nu am avut emoții în zbor, doar bucurie că am atins acest prag. Dar sunt conștient că e abia prima etapă și mai e mult de învățat”, a completat al treilea pilot.

Pentru examenul de evaluare, fiecare dintre cei trei piloți a zburat în formație cu instructorul lui, anunță Forțele Aeriene.

Astfel, „comandorii Cătălin Micloș, Mihăiță Marin și Constantin Andrei, din prima generație de piloți români care au îmblânzit F-16 Fighting Falcon, au avut satisfacția de a da ștafeta mai departe.

Pregătirea celor mai proaspeți piloți români de F-16 va continua cu etapa de lupte aeriene Basic Fighter Maneuvers și Interceptare Aeriană.

După aterizarea reușită, au avut parte de botezul zborului , cu o surpriză din partea pompierilor militari, în aplauzele colegilor.

Momentan și-au atins primul obiectiv, de aici viitorul este plin de oportunități pentru ei”, conchid Forțele Aeriene.

Cer senin!

 

Achiziţia a încă 32 de F-16 din Norvegia. Cele două escadrile vor completa prima escadrilă formată din 16 avioane achiziționate din Portugalia

 

În cursul acestei săptămâni, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind achiziția a încă 32 de avioane F-16 Fighting Falcon.

La finalul lunii decembrie 2021, Ministerul Apărării Naționale a anunțat că a primit aprobarea Parlamentului pentru a iniția procedura de achiziționare a încă două escadrile de F-16, fiind alese F-urile norvegiene. 

Afacerea este una foarte bună, 354 de milioane de euro pentru 32 de avioane, plus 100 de milioane suport logistic.

Diferența față de F-urile portugheze e că avioanele norvegiene au resursa de zbor mai mică, dar suficientă pentru a le opera în următorii 10 ani, perioada de tranziție către aeronave de generația a V-a. În plus, avioanele F-16 din Norvegia vin în configurație M6.5.2, superioară celor portugheze.

CITEȘTE ȘI: Primele F-16 din Norvegia ajung în România anul viitor. Ministrul Dîncu confirmă că din 2023 avioanele vor ajunge în flux mare

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel