Noi detalii despre achiziția de submarine franceze. România intenționează să cumpere două submarine Scorpene

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a precizat ieri că România analizează posibilitatea de a achiziționa din Franța două submarine de ultimă generație „Scorpene” și două sau mai multe elicoptere. 

,,Deocamdată, am semnat un acord, o scrisoare de intenţie împreună cu ministrul francez Lecornu, pentru că Franţa şi-a asumat pentru teritoriul nostru o misiune de naţiune-cadru foarte importantă, pentru că submarinele Scorpène sunt la vârful cel mai înalt a tehnicii, în acest moment, asociate cu elicopetere, de asemenea, care sunt specializate în supraveghere navală'', a declarat Vasile Dîncu într-un interviu pentru Digi 24

Aceste noi declaraţii vin la scurt timp după ce Vasile Dîncu, Ministrul Apărării Naționale, a declarat pentru prima dată în cadrul unui interviu acordat DefenseRomania, în cursul săptămânii trecute, că planul de înzestrare al Forţelor Armate Române include submarine franceze Scorpene și elicoptere franceze.

 

România intenționează să cumpere două submarine Scorpene

 

Întrebat în cadrul interviului acordat pentru Digi 24 dacă poate să confirme informaţiile vehiculate că România intenționează să cumpere două submarine Scorpene, Vasile Dîncu a răspuns: În principiu ne-am gândit la două... Două submarine şi două elicoptere în acest moment. s-ar putea să fie mai multe elicoptere, de exemplu, dar este vorba şi de caracteristici tehnice. La fiecare tip de capabilitate pe care o cumperi se face un studiu care durează două-trei luni în armată, cu toate posibilităţile, toate nevoile pe care le avem, cum să atingă anumiţi parametri foarte moderni, cum se şi schimbă tehnica. Bineînţeles că cineva care vrea să cumpere nu ia produsul standard, mai ales dacă este un produs pe care îl ai, îl comanzi, un produs nou. Evident că vrei să pui pe el tot ce este mai nou, ai cerinţe. Şi atunci cred că până într-o lună, maxim două, în septembrie, vom avea, probabil, o hotărâre prin care vom cere aprobarea parlamentului pentru asemenea tipuri de capabilităţi. O să ştim foarte exact atunci despre ce este vorba.

 

Ce impact ar avea asupra regiunii Mării Negre o astfel de achiziție

 


Pentru a face lumină asupra posibilului impact pe care l-ar putea avea în regiunea Mării Negre o astfel de achiziție, Publicaţia Naval News a realizat ieri un interviu cu Hugo Decis, analist şi cercetător la Institutul Internațional de Studii Strategice și expert în afaceri navale și subiecte de securitate maritimă.

Întrebat de  Naval News ce implicații ar avea un acord cu submarine pentru Franța, pentru România și pentru regiunea Mării Negre, Hugo Decis a precizat că ,,perspectiva unui acord pentru submarine între cele două țări ar confirma că relația bilaterală dintre ele a atins un nou nivel în urma invaziei ruse în Ucraina''.

,,În privința României, perspectiva de a primi capabilități moderne ar fi în beneficiul, în mare măsură, al capacităților Marinei sale, după ani, dacă nu decenii, de scădere a capacităților. Nu în ultimul rând, perspectiva de a vedea mai multe submarine NATO operând în Marea Neagră ar fi benefică, în general, pentru poziția Alianței în regiune și ar reduce dependența acesteia de Turcia, o țară care s-a dovedit recent, în mare parte, nedemnă de încredere și care a înstrăinat majoritatea partenerilor săi din NATO'', a spus analistul militar.

Hugo Decis este de părere că ,,un submarin românesc care operează în Marea Neagră ar fi o platformă relevantă de pe care să fie colectate date și informații despre operațiunile rusești în regiune, să fie urmărite active specifice și, în general, asta să contribuie la descurajarea convențională a țării, prin contestarea monopolului Rusiei și al Turciei asupra domeniului subacvatic local. Echilibrul local de puteri ar rămâne, desigur, ferm în favoarea Rusiei, dar existența încă unui submarin NATO în Marea Neagră ar trebui să fie luată în considerare la proiectarea și efectuarea operațiunilor navale locale''.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel