Încept să se critice între ei: Un expert militar rus desființează Marina după dezastrul de la Novorossisk și spune că „Rusia a pierdut conceptul războiului pe mare”

Ionel Copcea |
Data actualizării: | Data publicării:
Momentul în care submarinul rus Varșavianka e lovit de o dronă Sea Baby ucraineană chiar în portul rus din Novorosiisk. Foto: Captură SBU/Defense Express.
Momentul în care submarinul rus Varșavianka e lovit de o dronă Sea Baby ucraineană chiar în portul rus din Novorosiisk. Foto: Captură SBU/Defense Express.

Atacul efectuat de Ucraina pe 15 decembrie cu ajutorul dronelor subacvatice asupra Bazei Navale Novorossisk a Flotei ruse din Marea Neagră a demonstrat lipsa totală de pregătire pentru protecția zonei de apă împotriva unei astfel de lovituri. Acest lucru a fost afirmat pe 16 decembrie de expertul militar rus, Vladislav Shurygin, într-un mesaj video postat pe blogul său.

El a remarcat că nu contează atât pagubele provocate, cât însăși apariția dispozitivelor inamice în zona protejată de apă.

,,Orice bază navală trebuie să-și protejeze zona de apă. Anterior, acest lucru era făcut, de obicei, de o brigadă de nave, dar astăzi există un sistem mult mai complex. Adică, în baza unui plan elaborat anterior, baza navală ar fi trebuit să fie foarte bine acoperită. Totuși, în cazul de față am observat mai multe lucruri în neregulă, a spus Shurygin.

În primul rând, tot ce s-a întâmplat a fost înregistrat printr-o cameră video staționară, ce era îndreptată spre o facilitate militară și a înregistrat totul imparțial. Mai mult, camera video, după cum crede el, a fost amplasată chiar în interiorul facilității.

,,Cum a reușit această cameră să funcționeze dintr-o facilitate militară și cum a ajuns sub controlul serviciilor speciale ucrainene? Se pune întrebarea acum despre adâncimea pătrunderii serviciilor ucrainene în Baza Navală Novorossiysk”, a afirmat expertul.

În al doilea rând, era clar vizibil că intrarea dinspre mare către zona de apă a bazei era deschisă. Totuși, acesta ar trebui mereu blocată cu boom-uri și cu personal militar în serviciu pe ambarcațiuni în apropierea bazei. Dar nimic din toate acestea nu apare în videoclip.

,,În acest caz, o astfel de situație, cu intrarea unui obiect neobservat în golf, pur și simplu nu trebuia să fie posibilă. Cu toate acestea, obiectul a intrat în zonă. Aceasta înseamnă că forțele noastre erau concentrate pe obiective complet diferite. De data asta inamicul ne-a prins cu o neglijență totală”, a precizat expertul.

Shurygin a subliniat că cele mai multe întrebări trebuie adresate, în primul rând, conducerii Bazei Navale Novorossisk .

,,Cum s-a întâmplat ca, de fapt, să dormi în timpul acestui atac?”, a întrebat el.

 

Expertul rus acuză că „Rusia a pierdut conceptul războiului pe mare” în ultimii 35 de ani

 

2. -imagine fara descriere- (marina_rusa_nave_77774700.jpg)

În plus, expertul a fost uimit și indignat de pasivitatea Flotei ruse din Marea Neagră.

,,În al patrulea an al „operației militare speciale”, FRMN nu a demonstrat introducerea cu succes a mijloacelor moderne de protecție. Atacul asupra Bazei Navale Novorossisk reprezintă un alt rezultat al unei poziții pasive”, a criticat Shurygin.

Potrivit precizărilor sale, conducerea FRMN și-a arătat din nou atitudinea ciudată față de operația militară specială și față de pregătirea pentru luptă a acestei flote în ansamblu.

,,Acest lucru arată încă o dată cât de puțin este comandamentul FRMN pregătit pentru războiul care are loc astăzi. De nenumărate ori, în toți acești patru ani, am văzut cum flota noastră se află constant în situații, uneori dramatice, alteori curioase, alteori foarte dificile, din care trebuie să iasă cu mare efort”, a notat expertul.

El bănuiește că acum întreaga flotă rusă nu înțelege cum ar trebui să arate un război pe mare în condițiile moderne.

,,În ultimii 35 de ani, am pierdut orice concept al războiului pe care Rusia ar trebui să-l poarte pe mare. Da, războiul de astăzi nu seamănă deloc cu nimic din ce a fost înainte și este complet diferit pentru toată lumea. Toți cei implicați în acest război, de la Statul Major până la ultimul soldat, învață, dar trebuie să învețe repede și nu neapărat să învețe doar din greșelile lor”, a concluzionat Shurygin.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel