NATO se teme de apariţia unui califat al Statului Islamic în Afganistan

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a declarat miercuri preocupat de numărul mare de victime din rândul forţelor de securitate afgane şi de riscul ca Afganistanul să fie folosit ca bază pentru grupări teroriste.

,,Există un risc semnificativ ca talibanii să revină la putere şi să permită instalarea grupărilor teroriste", a afirmat Stoltenberg în cadrul reuniunii miniştrilor de externe ai NATO de la Bruxelles.

,,Trebuie să asigurăm securitatea cetăţenilor noştri evitând transformarea Afganistanului într-o platformă pentru teroriştii înfrânţi în Irak şi în Siria. Nu intră în discuţie ca Statul islamic să-şi recreeze în Afganistan califatul pierdut în Irak şi Siria", a subliniat secretarul general al NATO, potrivit AFP.

Acesta a pledat pentru menţinerea unei prezenţe a Alianţei în Afganistan, deşi a recunoscut un "cost financiar şi uman ridicat", deplângând pierderile suferite în ultimele săptămâni.

NATO menţine pe teritoriul afgan 16 910 soldaţi în cadrul misiunii Resolute Support, vizând formarea forţelor locale.

Marţi, aminteşte AFP, noul şef al comandamentului central al armatei americane ce supervizează operaţiunile din Afganistan, generalul Kenneth McKenzie, şi-a exprimat preocuparea faţă de incapacitatea forţelor afgane de a rezista într-un mod eficace în faţa talibanilor, ale căror efective sunt estimate la circa 60.000 de combatanţi. McKenzie a avertizat în cursul audierii sale de confirmare din Senat că, dacă nu se îmbunătăţesc recrutarea şi formarea forţelor locale din Afganistan, acestea nu vor putea face faţă ratei actuale de pierderi.

Luna trecută, preşedintele afgan Ashraf Ghani a anunţat că circa 30.000 de membri ai forţelor afgane au fost ucişi din 2015, când acestea şi-au asumat securitatea în ţara devastată în continuare de război.

Şi populaţia civilă plăteşte un tribut greu, un recent raport al Misiunii ONU din Afganistan consemnând 2.798 de civili ucişi şi 5.252 răniţi între ianuarie şi septembrie.

Într-o declaraţie în 11 puncte prezentată miercuri, miniştrii de externe ai NATO şi-au reafirmat ,,angajamentul ferm faţă de garantarea securităţii şi stabilităţii pe termen lung în Afganistan" şi au promis "sprijin financiar şi logistic pentru forţele afgane şi pentru a întări mijloacele care care dispun acestea pentru a elimina ameninţarea terorismului sub toate formele sale".

Soluţionarea conflictul din Afganistan se află în impas, la 17 ani de la operaţiunea lansată de SUA pentru înlăturarea talibanilor de la putere, în urma atacurilor de la 11 septembrie.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel