NATO a anunțat miercuri lansarea unei misiuni, numită „Arctic Sentry”, pentru a-și consolida prezența în Arctica, o mișcare menită să-i convingă pe președintele american Donald Trump să își retragă pretențiile asupra Groenlandei.
Iar primele contribuții concrete au fost anunțate deja.
Armata germană a trimis aeronave pentru a participa la misiunea NATO "Arctic Sentry", a anunţat vineri ministrul german al apărării Boris Pistorius, în marja Conferinţei de Securitate de la Munchen, informează DPA.
Avioane de luptă Eurofighter ale armatei germane au decolat spre Islanda, împreună cu un Airbus A400M, a precizat Pistorius.
![]()
De asemenea, Germania va avea un ofiţer de legătură al Bundeswehr-ului la Comandamentul Nordic comun de la Nuuk, în Groenlanda, începând cu data de 1 martie.
Potrivit Ministerului Apărării german, patru avioane de luptă Eurofighter au decolat de la baza forţelor aeriene din Neuburg an der Donau în jurul prânzului (11:00 GMT), iar un aparat de transport A400M a decolat din Wunstorf în Saxonia Inferioară, pentru a asigura realimentarea pe calea aerului.
Misiunea este menită să detensioneze conflictul din cadrul NATO cu privire la Groenlanda aflată sub administraţie daneză, conflict generat de preşedintele american Donald Trump care doreşte să impună controlul SUA asupra acestui teritoriu arctic.
Pistorius a subliniat în timpul Conferinţei de Securitate de la Munchen că Germania "are multe de oferit flancului nord-vestic al NATO".
El a menţionat în acest sens avionul de patrulare maritimă P-8 Poseidon, submarine, fregate, avioane Eurofighter şi capabilităţi de realimentare pe calea aerului.
Scopul este de a arăta prezenţa, a supraveghea şi a evalua măsurile care trebuie luate pentru a proteja Arctica, a spus Pistorius.
"Flota Nordică a Rusiei este foarte activă în Arctica cu submarine nucleare şi cu flota sa", a atenţionat ministrul german. "Vorbim despre o forţă militară maritimă foarte, foarte puternică acolo", a adăugat el.
Comandantul Suprem al NATO în Europa, generalul Alexus G Grynkewich, a anunţat începutul misiunii, care potrivit lui are scopul de a securiza una dintre regiunile cele mai importante şi mai provocatoare din punct de vedere strategic.
Danemarca va contribui cu F-35
Danemarca va contribui la misiunea NATO Arctic Sentry (Santinela Arctică) cu patru avioane de luptă multirol de ultimă generație F-35, a anunțat vineri ministrul danez al apărării, Troels Lund Poulsen, citat de Reuters.
NATO a comunicat miercuri că misiunea a fost inițiată pentru a întări prezența aliată în Arctica, în cadrul unui efort de detensionare a relațiilor din interior după insistența președintelui american Donald Trump de a achiziționa Groenlanda de la Danemarca.
'Contribuția noastră cu F-35 întărește prezența generală în regiune și subliniază rolul Danemarcii ca aliată activă în Arctica și Atlanticul de Nord', a declarat Poulsen.
Ministrul se așteaptă și la o contribuție a SUA la misiune, după cum a afirmat în fața presei înaintea Conferinței de Securitate de la Munchen, unde intenționează să discute despre Groenlanda cu secretarul de stat american Marco Rubio.
Arctic Sentry, o misiune de împăcare a Statelor Unite
Fregata daneză HDMS Triton / Foto: NATO
Lansată oficial pe 12 februarie 2026, Arctic Sentry a alianței este în mare parte un exercițiu menit să-l îmbuneze pe președintele SUA, o mișcare menită mai puțin să descurajeze Rusia și mai mult pe Donald Trump.
Politico a vorbit cu 13 diplomați NATO, oficiali ai alianței și analiști militari, dintre care unii au avut anonimatul pentru a vorbi liber despre chestiuni sensibile.
Oficial, Arctic Sentry este o activitate militară multidisciplinară care consolidează postura NATO în Arctica și Nordul Îndepărtat. Această activitate de vigilență sporită (eVA) oferă planificatorilor NATO vizibilitate deplină asupra activităților naționale ale aliaților în întreaga regiune, permițând NATO să consolideze aceste acțiuni într-o abordare operațională coerentă și generală.
Totuși, oficialii NATO au declarat pentru Politico că misiunea se desfășoară ca urmare a presiunii intense a SUA determinate de amenințările lui Trump că va anexa insula. Potrivit acestora, Arctic Sentry este motivată mai degrabă politic (un răspuns aliat rapid la atitudinea lui Donald Trump), decât de necesitatea militară imediată.
Arctic Sentry este condusă de Comandamentul Forțelor Întrunite Norfolk (JFC Norfolk), iar direcția strategică generală este asigurată de Comandamentul Aliat pentru Operațiuni. JFC Norfolk va colabora, de asemenea, cu Comandamentul Aliat pentru Transformare și va coordona activități cu Comandamentul Regional Nord-American de Apărare Aerospațială (NORAD) comun SUA-Canada, precum și cu Comandamentul Nordic al SUA și Comandamentul European al SUA.