"Guvernul german a anunţat că Aleksei Navalnîi a fost victima unui atac cu un agent neurotoxic de tip Noviciok. Este şocant şi condamn acest lucru fără apel", a precizat Stoltenberg într-un comunicat.
Analizele efectuate de un laborator al armatei germane au descoperit "probe fără echivoc" că opozantul rus a fost victima unei otrăviri "cu un agent neurotoxic de tip Noviciok", potrivit guvernului german.
Noviciokul, puternic agent neurotoxic de concepţie sovietică, a fost utilizat împotriva fostului agent dublu Serghei Skripal în 2018 pe teritoriul britanic. Afacerea a provocat o criză diplomatică între Londra şi Moscova.
"Utilizarea unui agent agent neurotoxic de nivel militar face să fie şi mai urgent ca autorităţile ruse să efectueze o investigaţie deplină şi transparentă", a mai afirmat el, insistând ca cei responsabili să fie traşi la răspundere.
"Ne vom consulta cu Germania şi cu toţi aliaţii asupra implicaţiilor acestor descoperiri. NATO priveşte orice utilizare a armelor chimice drept o ameninţare la pacea şi securitatea internaţionale", a adăugat Stoltenberg.
Principalul opozant al lui Vladimir Putin şi autor al unor materiale care denunţă corupţia elitelor ruseşti care sunt larg distribuite pe reţelele sociale, Aleksei Navalnîi a fost transferat la sfârşitul lui august dintr-un spital din Siberia într-unul din Berlin.
Casa Albă s-a declarat și ea 'foarte tulburată'
Casa Albă s-a declarat "foarte tulburată" de rezultatele testelor efectuate în Germania care confirmă că Aleksei Navalnîi, opozant fervent al lui Vladimir Putin, a fost otrăvit în Rusia.
"SUA sunt foarte tulburate de rezultatele anunţate astăzi. Otrăvirea lui Aleksei Navalnîi este un act absolut condamnabil", a scris Consiliul de securitate naţională al Casei Albe într-un comunicat preluat de Agerpres, care citează AFP.
"Rusia a utilizat deja în trecut agentul neurotoxic Noviciok", subliniază el, precizând că Washingtonul va lucra cu aliaţii săi "pentru ca responsabilii din Rusia să dea socoteală".
"Ruşii au dreptul să-şi exprime opiniile de manieră paşnică şi fără frică de represalii, indiferent care sunt ele, şi în mod cert fără frică de agenţi chimici", se adaugă în textul citat.