NATO e capabilă să furnizeze ajutor militar ani la rând Ucrainei pentru ca aceasta să reziste în războiul declanșat de Rusia

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Tehnică a invadatorului rus distrusă de armata Ucrainei. Sursă foto: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
Tehnică a invadatorului rus distrusă de armata Ucrainei. Sursă foto: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine

NATO este pregătită să continue ani la rând furnizarea de ajutor militar Ucrainei în războiul acesteia din urmă cu Rusia, inclusiv prin facilitarea transferului de arme de producţie sovietică pentru armata ucraineană, dar şi a unor arme moderne occidentale, a declarat joi secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, potrivit Agerpres, care citează Reuters.

''Trebuie să fim pregătiţi pe termen lung'', pentru că ''există absolut posibilitatea ca acest război să se prelungească luni sau ani'', a spus Stoltenberg la o reuniune a tinerilor la Bruxelles.

''Aliaţii NATO se pregătesc să ofere sprijin pe o perioadă lungă de timp şi de asemenea să ajute Ucraina să facă trecerea de la echipamentele militare vechi din epoca sovietică la arme şi sisteme mai moderne conform standardelor NATO, care vor necesita mai multă instruire'', a explicat secretarul general.

Dacă la începutul invaziei ruse ajutorul militar oferit ucrainenilor s-a axat pe armament uşor şi pe rachetele antitanc şi antiaeriene portabile, în contextul noii faze a războiului în care Rusia se concentrează pe partea de est a Ucrainei armata acesteia are tot mai mult nevoie şi de arme grele. Majoritatea armelor de acest fel transferate Kievului de statele NATO au fost echipamente de concepţie sovietică preluate din stocurilor armatelor est-europene, dar recent mai multe membre ale NATO, în primul rând SUA, au început să ofere Ucrainei şi obuziere, precum şi alte categorii de armament greu.

De pildă, Marea Britanie a anunţat are în vedere să furnizeze tancuri Poloniei, pentru ca în schimb aceasta din urmă să transfere din stocul său Ucrainei tancuri T-72 de concepţie sovietică, aflate deja în dotarea armatei ucrainene şi pe care militarii ucraineni ştiu să le folosească.

 

Rusia reacționează și amenință că înarmarea Ucrainei amenință securitatea Europei



Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a avertizat joi Occidentul să nu ''pompeze'' arme în Ucraina, sau în alte ţări, precum Georgia sau Republica Moldova.

''Tendinţa de a pompa arme în Ucraina şi în alte ţări face parte din tipul de acţiuni care ameninţă securitatea continentului şi provoacă instabilitate'', a spus Peskov, răspunzând presei la o întrebare despre o declaraţie a şefei diplomaţiei britanice, Liz Truss, care a sugerat că este esenţial ca nu doar Ucraina să fie aprovizionată cu arme grele, ci şi Republica Moldova, Georgia şi ţările Balcanilor Occidentali.

''Unii susţin că nu ar trebui să oferim arme grele de teama că am putea provoca ceva şi mai rău. Dar, în opinia mea, tocmai inacţiunea ar fi cea mai mare provocare. Şi trebuie să asigurăm că, alături de Ucraina, Balcanii Occidentali şi ţări precum (Republica) Moldova şi Georgia au rezilienţa şi capabilităţile de a-şi păstra suveranitatea şi libertatea'', a declarat Liz Truss, potrivit CNN.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel