NATO a aprobat planul de apărare pentru Polonia și țările baltice, după un compromis cu Turcia

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Alianţa Nord-Atlantică a aprobat marţi noul plan de apărare pentru Polonia şi statele baltice, după ce s-a ajuns la un compromis cu Turcia, care anterior s-a opus, informează Agerpres, care citează AFP și surse diplomatice.

Ankara a solicitat de câteva luni partenerilor săi din NATO să îi ofere mai mult sprijin în lupta sa împotriva miliţiilor kurde din Siria pentru a permite intrarea în vigoare a acestui plan, care este, de fapt, o actualizare a versiunii din 2010 cu privire la care s-a ajuns la un acord în luna decembrie.

Conţinutul planului este secret, însă oficialii lituanieni au declarat în mod repetat că ceea ce încearcă să obţină sunt consolidarea apărării aeriene şi o desfăşurare mai rapidă a forţele NATO în caz de criză. Toate aceste pe fondul tensiunilor cu Rusia, în special după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea în 2014 de către Moscova.

"Problema a fost rezolvată şi planurile sunt aprobate", a declarat pentru AFP ministrul lituanian de externe Linas Linkevicius, care a salutat "acţiunea constructivă' a Turciei.

Aceste informaţii au fost confirmate de o sursă diplomatică de la Bruxelles.

Rebelii kurzi din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), aflaţi într-un război sângeros de gherilă împotriva statului turc din 1984, au baze şi tabere de pregătire în munţii din regiunea Kurdistanului irakian. Turcia, care a desfăşurat recent forţe speciale în nordul Irakului pentru a lupta împotriva rebelilor kurzi, a întreprins deja mai multe operaţiuni de amploare împotriva PKK sau a miliţiilor kurde afiliate din Irak şi Siria. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel