Misiunea 'Enola Gay'. Bombardierele B-29 ale SUA care au îngenuncheat Japonia la Hiroshima și Nagasaki

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Bombardierul B-29, Enola Gay, cel care a lansat prima bombă nucleară, Little Boy, deasupra orașului japonez Hiroshima. Sursă foto: thisdayinaviation.com
Bombardierul B-29, Enola Gay, cel care a lansat prima bombă nucleară, Little Boy, deasupra orașului japonez Hiroshima. Sursă foto: thisdayinaviation.com

Bombardierele B-29 Superfortress au ajuns cunoscute în lume mai ales după ce au lansat bombele nucleare de la Hiroshima și Nagazaki, care au dus la capitularea Japoniei în cel de-al Doilea Război Mondial.

Cu toate că războiul se încheiase în Europa după capitularea Germaniei Naziste, SUA au purtat în continuare lupte în Pacific împotriva Japoniei.

Americanii avansaseră în Japonia, dar cu victime enorme de ambele părți.

Istoricul Alexandra Churchill punctează în cadrul unui serial documentar War Factories, difuzat de postul Viasat History: „Japonia era problematică, era un imperiu de coastă, cu sute de insule. Ele erau apărate cu înverșunare, iar orice debarcare ar fi produs multe victime. Ca să învingi imperiul nipon, riști să pierzi milioane de soldați”.

Fără o forță masivă de invazie, SUA au ales soluția bombardierului. Era o misiune ce depășea bombardierele B-24. Unicul bombardier capabil să ajungă în Japonia era, pe atunci, noul B-29.

James S. Corum, colonel (r) U.S. Army, explică: „B-24 e un avion foarte complex, dar se trece acum (n. r. - în 1945) la B-29. B-29 necesită mii de modificări și ajustări în faza de design”.

„La începutul anului 1944, se știa că Japonia va fi înfrântă. Dar continuarea luptelor acolo necesită mulți soldați și materiale. Prin urmare, soluția americanilor, în loc să încerce să învingă forțele nipone în Japonia, e să le bombardeze intens. Cu această nouă flotă de B-29 Superfortress, americanii știau că pot îngenunchea rapid Japonia”, adaugă Alexandra Churchill.

 

Sute de bombardiere B-29 au dezlănțuit iadul în Tokio înainte de Hiroshima și Nagasaki

 

În iulie și august 1945, americanii ocupă Saipan, Guam și Tinian în Insulele Mariane, fiind foarte aproape de Japonia. Cinci aerodromuri noi se construiesc în grabă pentru cele 180 de bombardiere B-29 ale noii Escadrile a 20-a.

Generalul american Curtis LeMay știe că majoritatea orașelor din Japonia sunt construite preponderent din lemn și consideră că cele mai indicate pentru un bombardament ar fi bombele incendiare.

Primul atac al bombardierelor B-29 vizează capitala Tokio. Era 9 martie 1945. Americanii trimit 344 de avioane B-29, înarmate cu 2.000 de tone de bombe incendiare. Acestea ajung deasupra orașului noaptea și dezlănțuie iadul peste capitala Japoniei.

Bombardierele americane distrug 41 de kilometri pătrați din oraș, într-un singur raid. Niciun raid aerian nu a mai produs atâtea victime până atunci.

 

B-29, Enola Gay. Little Boy și Fat Man îngenunchează Japonia la Hiroshima și Nagasaki

 

Dar Japonia nu ceda. Japonezii atacaseră inițial prin surprindere și fără niciun avertisment SUA pe 7 decembrie 1941, prin distrugerea bazei navele de la Pearl Harbor. Acest atac al japonezilor, de o intensitate extremă, a zguduit din temelii SUA și a atras Washingtonul în război.

Tokio refuza în continuare să dea curs apelurilor părții americane care îi solicita capitularea. Așa aveau să intre în scenă Little Boy (Băiețelul) și Fat Man (Grăsunul), numele de cod al celor două bombe atomice ce aveau să cadă peste Japonia.

Pe 6 august 1945, la ora locală 08:00, un B-29, intrat în istoriografie sub numele de „Enola Gay”, lansează prima bombă atomică din istorie folosită într-un conflict militar, deasupra orașului japonez Hiroshima. Era „Little Boy”, iar omenirea intra astfel în „epoca atomică”.

Aproximativ 70.00 de oameni au fost uciși pe loc. Alți aproximativ 70.000 vor muri în săptămânile de după bombardament din cauza rănilor ori a radiațiilor.

Japonia nu și-a dat inițial seama de gravitatea situației. Pe 9 august 1945, la ora locală 11:02, un alt B-29 lansa deasupra orașului Nagasaki cea de-a doua bombă atomică, Fat Man.

După nouă zile de la lansarea primei bombe nucleare, coroborat cu intrarea URSS-ului în război împotriva sa, Japonia capitulează. Războiul se sfârșise.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel