Misiune nouă pentru dronele rusești în Ucraina: Transportul de provizii și muniții pentru trupele din prima linie a frontului

Ionel Copcea |
Data publicării:

Forțele armate ruse au început să folosească drone pentru transportul de provizii în prima linie. Nu este clar dacă vorbim doar de o acțiune propagandistică sau metoda chiar poate fi aplicată pe câmpul de luptă, dar videoclipul arată mai multe ”livrări” în care militarilor din tranșee le este aruncat un pachet de mici dimensiuni, format dintr-o sticlă de apă și câteva produse alimentare.

Folosite până acum pentru îndeplinirea misiunilor de cercetare și de atac, dronele aeriene au început să fie întrebuințate de trupele ruse participante la conflictul din Ucraina pentru asigurarea logistică a militarilor care participă la acțiuni de luptă în prima linie a frontului. (Video)

După cum a anunțat Ministerul rus al Apărării, pe 22.12.2023, Trupele de Desant Aerian au început să folosească dronele pentru transportul de provizii și muniții în zonele înaintate.

“În timpul apărării active, subunitățile de vehicule aeriene fără pilot aparținând marii unități de desant aerian din cadrul Grupării de trupe Sud, au trecut la folosirea dronelor ca mijloace de livrare a apei, alimentelor, echipamentelor de comunicații și munițiilor pentru trupele care dețin prima linie de apărare împotriva formațiunilor ucrainene care încearcă să spargă frontul”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, preluat de agenția Tass.

Potrivit precizărilor oficialilor militari ruși, dronele aeriene sunt utilizate în scopuri logistice numai în cazuri de pericol extrem pentru transportul terestru.

Într-o singură zi, un echipaj al unui quadcopter poate coordona până la câteva zeci de zboruri, pentru a livra tot ceea ce este necesar în pozițiile înaintate.

Pentru îndeplinirea misiunilor de acest tip, parașutiștii ruși au adaptat quadcopterele folosite pentru lovirea pozițiilor inamice cu un sistem de cădere. Astfel, încărcătura este legată de dronă, după care zboară spre prima linie și aruncă pachetul destinat luptătorilor din adăposturi.

Mai multe surse rusești au anunțat că noile proceduri au fost implementate pentru prima dată pe direcția Bahmut, unde unitățile de desant aerian încearcă să treacă spre Ceasiv Yar.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel