Ministrul ucrainean al Apărării: Rusia ar putea lansa o nouă ofensivă pe două fronturi

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Oleksii Reznikov, ministrul ucrainean al Apărării, a cerut un nou pachet de asistență militară din partea țărilor NATO, deoarece oficialii de la Kiev se așteaptă la o ofensivă a armatei ruse în estul sau sudul Ucrainei.

"Nu putem pierde... Credem că, având în vedere că ei [rușii, - n.r.] trăiesc prin simboluri, pot încerca ceva în jurul datei de 24 februarie'', susţine Oleksii Reznikov, făcând aluzie la faptul că ruşii ar putea ,,sărbătorii'' un an de la începutul invaziei cu o nouă ofensivă militară pe două fronturi.

,,Ei au declarat oficial că dispun de aproximativ 300.000 soldaţi, dar când vedem trupele lor la granițe, conform estimărilor noastre, sunt mult mai multe", a explicat ministrul Apărării din Ucraina.

Potrivit lui Reznikov, forțele armate ale Federației Ruse "pot desfășura o ofensivă pe două fronturi: poate fi Donbasul și poate fi sudul" Ucrainei. Acesta este scenariul pentru care se pregătește Kievul. Reznikov îl determină pe președintele Volodimir Zelenski și guvernul său să ceară o nouă asistență militară din partea aliaților din NATO, notează Ukrainska Pravda.

,,Le spunem partenerilor noștri că ar trebui să fim pregătiți cât mai curând posibil. De aceea avem nevoie de arme pentru a descuraja inamicul, pentru că inițiativa decide totul în război", a mai precizat ministrul ucrainean al Apărării.

De asemenea, Ucraina se aşteaptă la o "escaladare maximă" din partea Rusiei a războiului în lunile următoare, a declarat un responsabil militar ucrainean postului britanic Sky News, citat miercuri de agenţia DPA.

Aproximativ jumătate din cei peste 320.000 de soldaţi mobilizaţi de Rusia la sfârşitul anului trecut ar putea lua parte la un nou asalt asupra Ucrainei, crede secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare a Ucrainei, Oleksii Danilov.

"Îmi dau seama că principalele bătălii încă nu au venit şi vor fi anul acesta, în două sau trei luni. Acestea vor fi luni definitorii ale războiului", anticipează responsabilul ucrainean. "Rusia se pregăteşte pentru o escaladare maximă", adaugă acesta. "Ea îşi regrupează tot ce poate, face exerciţii şi instruieşte" trupele, remarcă oficialul citat.

"Acele ţări care ne ajută în lupta noastră au început să ne ofere ajutor maxim", a mai spus Danilov, referindu-se la ajutorul militar oferit Ucrainei de statele occidentale, care caută acum modalităţi de a spori acest sprijin în timp ce conflictul din Ucraina intră într-o fază crucială înaintea dezgheţului de la sfârşitul iernii, când starea solului complică deplasările vehiculelor militare grele şi acţiunile ofensive.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel