Ministrul german al Apărării: Pandemia de COVID-19, o oportunitate pentru cooperarea în UE

Ministrul german al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer
Ministrul german al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer

Pandemia de COVID-19 reprezintă o oportunitate pentru o cooperare mai bună în interiorul Europei, a afirmat vineri ministrul german al apărării Annegret Kramp-Karrenbauer, potrivit dpa.

,,Am văzut că această pandemie ne-a condus la limitele capacităţii noastre naţionale de a acţiona'', a spus Kramp-Karrenbauer într-o dezbatere online organizată de Institutul danez pentru studii internaţionale (DIIS). Germania a preluat la 1 iulie, de la Croaţia, preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene.

,,Din punctul meu de vedere aceasta este o răscruce. COVID-19 ne oferă şansa de a ne apropia încă o dată'', a adăugat ea.

Ministrul german al apărării s-a referit la NATO, estimând că în condiţiile contractării economiei germane din cauza COVID-19, obiectivul alocării a 2% din PIB pentru apărare va fi atins ''probabil mai repede decât ne aşteptăm''.

În ultimii ani, preşedintele american Donald Trump a criticat constant Berlinul pentru faptul că alocă fonduri insuficiente pentru apărare şi că lasă pe umerii SUA sarcina apărării colective în cadrul NATO.

Pe de altă parte, potrivit lui Kramp-Karrenbauer, China este o ţară cu care Germania şi Uniunea Europeană cooperează ''foarte strâns'' din punct de vedere economic, dar ţara asiatică este şi un ''concurent'' economic. ''Dar în acelaşi timp nu este un oponent sau un inamic '', a precizat ea.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel