Ministrul Fifor, la Reuniunea miniștrilor apărării din țările membre ale NATO

Sebastian Florea |
Data publicării:

Ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, participă, în zilele de 3 și 4 octombrie, la Reuniunea miniștrilor apărării din statele membre ale Alianței Nord-Atlantice, care se desfășoară la Bruxelles.

Activitatea din capitala Belgiei constituie o primă oportunitate în vederea evaluării rezultatelor recentului Summit al NATO, care a avut loc în luna iulie, și pentru demonstrarea angajamentului aliaților în vederea implementarea deciziilor adoptate cu acest prilej.

În prima zi a reuniunii, miniştrii apărării vor analiza progresele înregistrate de Georgia în implementarea Pachetului substanţial NATO-Georgia (SNGP) și vor aborda subiectul partajării echitabile a responsabilităților în cadrul NATO (burden sharing), din perspectiva concluziilor recentului Summit.

Cea de-a doua zi a ministerialei va fi dedicată, în principal, evaluării stadiului implementării posturii de descurajare și apărare a NATO. Totodată, aliații vor discuta cu oficiali ai Uniunii Europene, Finlandei și Suediei aspecte de interes comun precum mobilitatea militară, contracararea amenințărilor hibride și cibernetice. Reuniunea se va încheia cu o sesiune a Grupului de Planificare Nucleară (NPG).

În marja reuniunii, ministrul apărării va avea întâlniri în format bilateral cu omologii din Canada, Marea Britanie, Italia, Spania și Turcia, precum și cu generalul Curtis M. Scaparrotti, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR).

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel