Ministrul Ciucă, discuție cu președintele Iohannis: Militarii sunt pregătiți pentru a oferi sprijin în zonele unde e necesară intervenția Armatei

Darius Muresan |
Data publicării:
Militari români în sprijinul autorităților în lupta cu noul coronavirus, sursă foto: MApN Facebook
Militari români în sprijinul autorităților în lupta cu noul coronavirus, sursă foto: MApN Facebook

Ministrul Nicolae Ciucă a purtat o discuție telefonică cu președintele Klaus Iohannis.

Ministrul Apărării a anuțat pe pagina personală de Facebook că a discutat cu președintele României despre acțiunile Armatei în sprijinul autorităților în lupta cu noul coronavirus.

Totodată, ministrul Nicolae Ciucă l-a informat pe președintele Klaus Iohannis că „militarii sunt pregătiți să sprijine autoritățile în zonele unde va fi necesară intervenția armatei”.

„Am avut astăzi o convorbire telefonică cu Președintele României, Klaus Werner Iohannis. Domnia sa s-a interesat de stadiul implementării măsurilor de protecție si acțiune împotriva COVID-19.

L-am informat pe Președintele României despre acțiunile întreprinse la nivelul MApN și l-am asigurat că militarii sunt pregătiți să sprijine autoritățile în zonele unde va fi necesară intervenția armatei.

Președintele României, Klaus Werner Iohannis, le-a transmis mulțumiri militarilor pentru efortul depus până acum și le-a urat multă sănătate și succes în îndeplinirea misiunilor.

In cursul dimineții am discutat, prin sistemul de videotelelconferință, cu comandanții spitalelor militare, Direcției medicale și cu cel al Institutului Cantacuzino despre măsurile în curs de implementare sau cele care urmează să le luăm la nivelul MApN pentru prevenirea și limitarea efectelor COVID-19.

Am analizat totodată zonele unde personalul militar deja acționează cât și structurile pregătite să acționeze la solicitarea Comandamentului pentru Situații de Urgență.

Militarii sunt pregătiți să sprijine autoritățile în zonele unde va fi necesară intervenția armatei”, a transmis Nicolae Ciucă pe pagina personală de Facebook.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel