Ministrul Apărării din Slovacia vrea reevaluarea plății ratelor pentru avioanele F-16

Eduard Pascu |
Data publicării:

Plata ratelor la avioanele de luptă F-16 comandate de Slovacia din Statele Unite ale Americii va trebui reevaluată, întrucât cele 150 de milioane de euro care trebuie achitate până la sfârşitul lui septembrie vor fi o problemă semnificativă pentru buget, a declarat marţi ministrul slovac al apărării, Jaroslav Nad, citat de agenţia slovacă de presă TASR.

Nu este prima dată când ministrul slovac atrage atenţia că aceste plăţi vor consuma o parte semnificativă din bugetul ministerului său, notează TASR. Slovacia a plătit deja 900 de milioane de euro pentru aceste avioane. Pentru anul acesta este prevăzută achitarea a 150 de milioane, iar în 2021 a peste 500 de milioane de euro. Or, bugetul Ministerului Apărării va fi influenţat semnificativ de criza provocată de pandemia cu SARS-CoV-2, a spus oficialul slovac, transmite Agerpres.

"Plăţile vor fi un cuţit în spate pentru bugetul nostru şi realmente va trebui să reevaluăm cumva acest lucru", a insistat Jaroslav Nad, adăugând că nu va fi uşor, întrucât este vorba de un contract deosebit de vast şi complicat.

El a menţionat că va discuta cu experţi şi a apreciat că se va ajunge la un acord rezonabil cu SUA.

Slovacia a decis să achiziţioneze 14 avioane americane F-16 C/D Block 70, documentele fiind semnate în 2018 de ministrul de atunci al apărării Peter Gajdos şi vicepreşedinta Lockheed Martin Anna Wugofski. Primele patru ar urma să fie livrate în 2022, iar celelalte în anul următor. Acordul cuprinde şi muniţia, suportul logistic şi antrenamentul pentru piloţi şi tehnicieni.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel