Mike Pompeo denunţă "minciunile trădătorului" Bolton din cartea acestuia

Eduard Pascu |
Data publicării:
Secretarul de stat Mike Pompeo discută cu consilierul pentru securitatea națională, John Bolton
Secretarul de stat Mike Pompeo discută cu consilierul pentru securitatea națională, John Bolton

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a denunţat joi "minciunile" lui John Bolton, fostul consilier pentru securitate naţională al preşedintelui Donald Trump, care publică în curând o carte plină de dezvăluiri despre preşedintelui Statelor Unite şi anturajul acestuia, informează AFP.

"Este deopotrivă trist şi periculos că ultimul rol public al lui John Bolton este cel al unui trădător care distruge America încălcând încrederea sacră care o uneşte cu poporul său", scrie secretarul de stat american într-un scurt comunicat de presă. Cu toate acestea, el nu neagă în mod specific un pasaj din cartea lui Bolton conform căruia i-ar fi spus în 2018 consilierului pentru securitate naţională că Donald Trump spune "tâmpenii", transmite Agerpres.

"Nu am citit cartea însă, potrivit extraselor publicate, John Bolton răspândeşte multe minciuni, fie că sunt jumătăţi de adevăr bine ticluite sau neadevăruri de-a dreptul", mai scrie Pompeo.

"Prietenilor noştri din întreaga lume: voi ştiţi că America preşedintelui Trump este o forţă pozitivă pentru lume" îşi încheie şeful diplomaţiei americane comunicatul intitulat "Şi eu am fost în cameră" aluzie la titlul cărţii lui Bolton, "Camera în care s-a întâmplat", care urmează să apară marţi. În această lucrare din care au fost publicate câteva pasaje în presa americană din ultimele zile, fostul consilier demis în septembrie îl prezintă pe Donald Trump ca pe un personaj prost sfătuit şi obsedat de realegerea sa cu riscul de a pune în pericol Statele Unite.

Bolton povesteşte şi cum Mike Pompeo, care public îşi arată loialitatea faţă de miliardarul republican, a fost de mai multe ori critic, pe la spate, la adresa lui Donald Trump. 

Citește și: Dezvăluirile lui John Bolton în cartea sa: Trump nu știa că Marea Britanie e putere nucleară și i se părea 'cool' să invadeze Venezuela

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel