Mercenarii ruși ”Wagner”, mai ieftini, i-au înlocuit pe luptătorii ”Black Hawk” și OAM în Mozambic

Eduard Pascu |
Data publicării:

Companiile militare americane din Mozambic pierd contractele cu antreprenorii locali din cauza mercenarilor firmei militare private ”Wagner”, care oferă serviciile mercenarilor ruși la un preț mult mai mic, transmite paginaderusia.

Potrivit The Moscow Times, oficialii din Mozambic apelează la companii private străine pentru combaterea rebeliunii islamiste din nordul țării. Străinii au oferit „contracte atractive”, dar, în final, toate au fost câștigate de ”Wagner”.

Ofertele au fost pierdute de John Gartner, care deține compania militară privată OAM, care operează în Africa și de ”Black Hawk” a lui Dolph Dorling, care cunoaște bine situația din Mozambic și are experiența de luptă în condițiile locale.

În același timp, atât Gartner, cât și Dorling remarcă că ”Wagner” nu are aceeași experiență în țările africane. OAM și Black Hawk cred că mercenarii de la Wagner nu vor putea lucra în Mozambic, deoarece luptătorii săi nu cunosc terenul și nici situația din țară.

Șeful OAM a menționat și câștigurile lunare ale mercenarilor ruși din Mozambic. Potrivit acestuia, mercenarii ruși câștigă între 120.000 și 300.000 de ruble pe lună, ceea ce este de cel puțin cinci ori mai puțin decât salariile mercenarilor OAM, care câștigă intre 15.000 și 25.000 de dolari pe lună. În plus, Gartner a menționat că în Mozambic mercenarii ruși au un nivel scăzut de calificare. Companiile private străine indică faptul că Wagner beneficiază de sprijin politic solid din partea statului rus, datorită influenței crescânde a Federației Ruse în Africa.

În prezent, în Mozambic, contingentul rusesc este format din aproximativ 200 de luptători.

La sfârșitul lunii octombrie 2019, publicația locală Carta de Mocambique a relatat despre moartea a cinci mercenari ruși. Un convoi cu mercenari ruși a fost prins în ambuscadă în provincia Cabo Delgado, unde operează grupări jihadiste. Cinci luptători ruși au fost capturați și la scurt timp decapitați.

În Mozambic, țară sfâșiată de conflicte interne, mercenarii ruși au ajuns în toamna anului 2019, la aproximativ o lună de la semnarea mai multor documente oficiale între președintelui Mozambicului, Filipe Nyusi și omologul său Vladimir Putin.

Vezi și: Cinci mercenari ruși ai grupului Wagner au fost ucişi în Mozambic

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel