Marea Roșie fierbe. Americanii au doborât patru drone și susțin că Iranul este „profund implicat” în atacurile asupra navelor din regiune

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: U.S. Navy
Foto: U.S. Navy

În ciuda presiunilor diplomatice din ce în ce mai puternice din întreaga lume, inclusiv votul de săptămâna trecută a unei rezoluții fără caracter obligatoriu în cadrul Adunării Generale a ONU privind încheierea imediată a războiului din Gaza, care a fost votată de până la 153 de țări, în timp ce 10 s-au abținut sau au fost împotrivă (dintre care SUA și Israel), guvernul israelian nu dă semne de oprire a operațiunii militare.

Iranul a fost „profund implicat” în planificarea operațiunilor împotriva transportului comercial în Marea Roșie, iar informațiile iraniene au fost esențiale pentru a ajuta mișcarea Houthi din Yemen să vizeze navele, a declarat Casa Albă aseară, relatează Reuters.

Tensiunile regionale sunt amplificate de atacurile frecvente ale rebelilor Houthi yemeniți, susținuți de Iran, asupra navelor comerciale din Marea Roșie și a strâmtorii strategice Bab el-Mandeb la intrarea din Marea Arabiei în Marea Rosie. Navele care transportă mărfuri în Israel sunt vizate în mod special.

Sâmbătă, forțele militare americane au doborât patru drone care se deplasau în direcția unui distrugător american în Marea Roșie și care au fost lansate din zonele din Yemen controlate de houthi, iar trei petroliere au fost vizate de atacuri cu drone.

„Atacul reprezintă al 14-lea și al 15-lea atac al rebelilor Houthi asupra navelor comerciale din 17 octombrie”, a scris CENTCOM.

„Știm că Iranul a fost profund implicat în planificarea operațiunilor împotriva transportului comercial în Marea Roșie. Acest lucru este în concordanță cu sprijinul material pe termen lung al Iranului și cu încurajarea activităților destabilizatoare ale houthiilor din acea regiune”, a declarat purtătorul de cuvânt al Securității Naționale a Casei Albe,  Adrienne Watson . „Aceasta este o provocare internațională care necesită acțiuni comune”, a spus Watson.

Iranul neagă că a fost implicat în atacurile Houthi din Marea Roșie. Săptămâna trecută, SUA a anunțat o coaliție navală care include 20 de țări pentru a ajuta la protejarea navelor împotriva atacurilor din Marea Roșie. Unele țări implicate au spus că operațiunile de pază a traficului comercial vor face parte din acordurile maritime existente.

În cele din urmă, SUA au format o coaliție maritimă multinațională în Marea Roșie, dar fără niciun stat arab, cu excepția Bahrainului, care nu are sarcini ofensive, doar oferind protecție navelor comerciale.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel