Marina Regală Britanică este îndemnată să lanseze programul ''Arsenal Ships'': Este timpul ca ideea unei platforme navale care transportă un număr mare de rachete să fie implementată

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Un raport publicat pe site-ul think-tank-ului Council on Geostrategy, Royal Navy pledează pentru adoptarea conceptului de "navă arsenal", o navă capabilă să lanseze simultan cantităţi uriașe de rachete. Acest tip nou de navală de luptă, care transportă un număr mare de rachete, este luat serios în considerare de puteri navale precum Statele Unite și Australia.

Potrivit raportului "A More Lethal Royal Navy: Sharpening Britain's Naval Power", scris de William Freer și Dr. Emma Salisbury, este timpul ca Marea Britanie să ia mult mai în serios acest nou concept de navă.

,,Nava arsenal, ideea unei platforme care transportă un număr mare de rachete, există de ceva timp, dar acum începe să inregisteze progrese reale", se afirmă în raport.

Explorarea de către U.S. Navy a navelor de tip Large Unmanned Surface (LUSV) și a navelor de Large Optionally Crewed Surface (LOSV) este o dovadă a acestui progres.

După ani de experimente, SUA intenționează să comande până la nouă nave LUSV/LOSV între 2025 și 2028, fiecare urmând să coste aproximativ 250 de milioane de dolari.

Aceste nave vor avea un deplasament de aproximativ 1 800-2 000 de tone și vor dispune de 16-32 de celule VLS (Vertical Launch System). Marina australiană, în urma revizuirii flotei de suprafață din 2024, intenționează, de asemenea, să achiziționeze până la șase nave de tip LOSV, bazate pe modele americane.

Principiul care stă la baza acestor nave este acela de "a furniza un număr mai mare de rachete și de a distribui aceste rachete pe mai multe platforme, minimizând astfel consecințele pierderii uneia dintre ele în urma unei acțiuni inamice. Aceste nave semiautonome, controlate de nave-mamă sau de instalații terestre, adaugă flexibilitate", se detaliază în raport.

Cu toate acestea, "navele arsenal nu sunt lipsite de limite", avertizează raportul. "În primul rând, acestea ar pierde din funcţionalitatea pe care o au platformele navale actuale. O fregată din seria Type 31 poate fi mai scumpă, dar poate întreprinde o gamă mult mai largă de misiuni datorită echipajului mai mare".

În plus, aceste nave depind de comunicațiile externe pentru a efectua misiuni în mod autonom, ceea ce le face vulnerabile la amenințările războiului electronic (EW), deoarece "semnalul pot fi bruiat".

O altă problemă semnificativă o reprezintă posibilitatea de schimbare a misiunii în timpul efectuării altor manevre.

,,Ar putea exista un motiv pentru ca nava să aibă propriile sisteme de apărare, apoi propriul radar pentru a detecta amenințările și a acționa mult mai autonom - toate acestea ar necesita ca nava să fie mai mare. Acest proces ar putea continua până când proiectul ar deveni pur și simplu o fregată cu echipaj opțional", avertizează raportul.

Pentru a face față acestor provocări, raportul recomandă ca Regatul Unit să își accelereze explorarea conceptului de navă arsenal prin achiziționarea unei singure ambarcaţiuni de tip LOSV cât mai curând posibil.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel