Marea Britanie se implică în criza din Marea Neagră. Royal Navy trimite două nave de luptă în zonă

hms-northumberland_86033300
HMS Northumberland, sursă foto: Royal Navy
Potrivit publicației Times, experții militari britanici apreciază că autoritățile de la Londra sunt hotărâte să joace un rol primordial în rezolvarea crizei din jurul Ucrainei, afirmând că acest rol “poate fi chiar mai mare decât cel al SUA”.

Aceste observații au fost făcute pe fondul apariției unor informații cu privire la disponibilitatea Comandamentului naval britanic de a trimite două nave de luptă în Marea Neagră.

După cum a informat Times, Marea Britanie a notificat Turcia că, în luna mai, un distrugător și o fregată a Marinei Regale britanice vor trece prin Strâmtorile Dardanele și Bosfor pentru a intra în apele Mării Negre. Mesajele venite din Marea Britanie arată că, în acest scop, s-a decis împărțirea unei grupări navale de atac a unui portavion aflat în prezent în Marea Mediterană. Distrugătorul și fregata (Kent sau Northumberland), care urmează să fie trimise în Marea Neagră, fac parte din compunerea grupării portavionului.

Comandamentul Forțelor Navale britanice a informat că Marea Britanie va sprijini Ucraina, “pe fondul acțiunilor agresive ale Rusiei”.

Navele britanice înlocuiesc navele SUA care nu au mai ajuns în Marea Neagră

Experții apreciază că o astfel de decizie a fost luată la Londra ca urmare a refuzului Statelor Unite de a trimite două din navele sale de luptă în Marea Neagră. Trebuie precizat faptul că, recent, SUA au notificat Turcia despre trecerea prin Strâmtoarea Bosfor a distrugătoarelor Donald Cook și Roosevelt. Cu toate acestea, după o conversație telefonică între președinții Biden și Putin, Statele Unite au decis să anuleze trimiterea navelor în Regiunea Mării Negre. Marea Britanie, despre care se știe că încearcă să pună în aplicare o strategie de restabilire a prezenței sale în oceanul planetar, a decis “să înlocuiască” navele de luptă americane cu navele sale. În mod clar, această hotărâre a fost convenită cu Washingtonul.

Inițial, gruparea navală de atac a portavionului Queen Elisabeth a fost trimisă în Oceanul Pacific, pentru a descuraja marina chineză. Aparent, autoritățile de la Londra au speranțe atât de mari pentru gruparea portavionului, încât intenționează să descurajeze cu navele acesteia atât China, cât și Rusia.

Comentariul autorului: Probabil, prin înlocuirea navelor de luptă americane ce urmau să fie trimise în Marea Neagră cu nave britanice se încearcă coborârea cu o treaptă a nivelului de confruntare din regiune. În acest fel, nu se va mai pune problema riscului declanșării unui conflict militar direct între SUA și Rusia.

Este posibil ca această decizie să fie fost luată chiar în cadrul discuțiilor dintre președinții Biden și Putin.

Bineînțeles că aportul militar efectiv al celor două nave britanice este unul destul de redus, în comparație cu potențialul forțelor ruse dislocate în Regiunea Mării Negre.

Trimiterea acestora în Marea Neagră reprezintă doar un semnal pentru sprijinul acordat Ucrainei într-o eventuală confruntare cu Rusia. 

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes
x close