MApN reduce numărul militarilor din teatrele de operaţii, în contextul COVID-19

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:

Aproximativ 70 dintre militarii dislocaţi de Armata României în Afganistan, în cadrul misiunii NATO "Resolute Support", în Irak - misiunea de tip coaliţie "Inherent Resolve" şi în Republica Centrafricană - misiunea Uniunii Europene de instruire şi consiliere, vor fi repatriaţi, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN).

Aceasta este o măsură de reconfigurare numărului de militari români care acţionează, în următoarea perioadă, în unele misiuni internaţionale, în contextul măsurilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, precizează MApN.

Ministerul adaugă că militarii se vor putea reîntoarce în teatrele de operaţii în situaţia în care vor exista solicitări din partea comandamentelor misiunilor respective. Măsuri similare au fost luate şi de alte ţări din NATO, Uniunea Europeană sau partenere.

Configuraţia detaşamentelor Ministerului Apărării Naţionale dislocate în celelalte misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român rămâne neschimbată. Măsurile de reconfigurare, realizate în consultare şi coordonare cu partenerii din Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană şi în concordanţă cu legislaţia naţională în vigoare în această perioadă, nu afectează modul de îndeplinire a misiunilor şi siguranţa militarilor români dislocaţi în teatrele de operaţii, precizează ministerul român.

De asemenea, punctează MApN, Armata României va continua să îndeplinească responsabilităţile asumate de ţara noastră în plan internaţional, situaţia din teatrele de operaţii în care sunt desfăşuraţi militarii români urmând să fie monitorizată în permanenţă, în vederea stabilirii măsurilor necesare, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice şi de securitate din zonele de dislocare şi de măsurile adoptate la nivel global pentru reducerea riscurilor de contaminare cu virusul SARS-CoV-2. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel