MApN lansează campania de recrutare a rezerviștilor voluntari. În prima etapă din 2022 sunt disponibile 871 de locuri

Ministerul Apărării Naționale organizează o nouă campanie de recrutare și selecție pentru cetățenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar în Armata României.

Potrivit unui comunicat emis către DefenseRomania, în această etapă vor fi disponibile 871 de locuri pentru toate categoriile de personal (ofițeri, maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați), iar persoanele interesate pot depune dosarele în perioada 16 mai -10 iunie.

La centrul militar zonal, judeţean sau de sector pe a cărui rază de responsabilitate îşi au domiciliul, cetățenii interesați vor fi informaţi cu privire la avantajele îndeplinirii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, etapele procesului de recrutare şi selecţie, la structurile desemnate să execute selecția, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală, precum și la unitatea militară sau centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire iniţială, în situația în care fac obiectul acestei instruiri, potrivit legii.

De asemenea, candidaţii proveniţi din rândul cetăţenilor fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către funcțiile pentru care aceştia îndeplinesc criteriile specifice referitoare la nivelul studiilor și corespondența specializărilor dobândite în viața civilă cu armele/serviciile și specialitățile militare. 

Detalii suplimentare pot fi obținute de la centrele militare zonale, judeţene sau de sector. Datele de contact ale acestora sunt disponibile pe pagina de internet a MapN, la adresele: https://www.recrutaremapn.ro/contactbir.php și https://www.mapn.ro/contact/centre_militare/index.php.

* * *

La prezentarea la centrul militar, cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar vor completa o cerere de înscriere și vor prezenta următoarele documente:

actul de identitate, în original şi în copie;certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim şase luni înainte de data depunerii;acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi în copie;permisul de conducere valabil, eliberat de autoritățile române, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice;livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.

*  *  *

Odată cu adoptarea  Legii nr. 115/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 468, Partea I, din 05.05.2021, respectiv republicarea Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari în Monitorul Oficial al României nr. 603, Partea I, din 17.06.2021, au intrat în vigoare o serie de măsuri care au ca scop creșterea atractivităţii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, dintre care cele mai semnificative sunt:

- creșterea cuantumului remuneraţiei acordate în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni, de la 10% la 30 % din solda de funcţie, la care se adăugă solda gradului deţinut;

- creșterea cuantumului indemnizației de instalare, prin adăugarea la solda de funcţie, a gradațiilor și a soldei de comandă, pe lângă solda de grad;

- eliminarea obligației privind restituirea cheltuielilor de recrutare şi selecţie, în situația nesemnării/ nefinalizării contractului;

- eliminarea limitărilor privind plecarea rezerviștilor voluntari în străinătate;

- crearea posibilității repartizării în funcții, fără a mai susține probele de selecție, a rezerviștilor proveniți din cadre militare în activitate și soldați/gradați profesioniști, în primul an de la trecerea în rezervă.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel