Macron: Strategia Turciei nu este strategia unui aliat NATO

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Preşedintele Emmanuel Macron doreşte să reangajeze "un dialog pozitiv" cu Turcia, dar cu "condiţii prealabile", conform declaraţiei făcute de şeful statului francez vineri seara în faţa Asociaţiei presei prezidenţiale din Paris, transmite Agerpres, care citează AFP.

"Este clar că există o serie de condiţii preliminare pentru reangajarea unui dialog de încredere", a declarat preşedintele Macron, subliniind că "în ultimii ani, strategia Turciei nu este strategia unui aliat NATO".

"Îmi asum pe deplin ce am făcut în această vară, care a însemnat pur şi simplu să avem fapte proporţionale în spatele cuvintelor", a explicat Emmanuel Macron.

Franţa a trimis două nave de război şi două avioane Rafale la mijlocul lunii august pentru a sprijini Grecia, care denunţă Turcia pentru forajul de explorare a hidrocarburilor, acţiune pe care Atena o consideră ilegală deoarece are loc în apele sale.

"Nu am desfăşurat o flotă în estul Mediteranei, dar am spus pur şi simplu că apreciem că desfăşurările Turciei sunt o provocare", a adăugat şeful statului francez. "Ceea ce a făcut Franţa a fost important, este politica liniei roşii pe care am avut-o întotdeauna (...) când vorbim de suveranitate în Mediterana, sunt obligat să fiu consecvent în fapte şi în vorbe (...) turcii nu iau în considerare şi nu respectă decât asta. (..)"'.

 

Macron spune că Germania e pe cale să se alăture Franței



"Am avut un rol util (...) Germania şi partenerii noştri sunt pe cale să ni se alăture deoarece ei văd că astăzi agenda turcă este problematică. Am avut o discuţie lungă cu cancelarul Merkel în această vară, (...) toată lumea este pe cale să vadă că există o problemă".

"Strategia noastră”, a subliniat Emmanuel Macron, „este de a avea o poziţie comună care să permită posibilitatea reluării unei relaţii cu Turcia pe baza unor cerinţe prealabile de respectare a suveranităţii statele noastre membre şi, de asemenea, în spatele reangajării unui dialog pozitiv: Turcia este partener în problemele migraţiei, Turcia trebuie să fie un partener în problemele energetice, un partener paşnic şi potolit, iar Turcia este astăzi într-un proiect de uniune vamală cu noi". 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel